Deputatul sătmărean Ioana Bran a reprezentat România la un program anticorupție desfășurat în SUA (galerie foto)

Deputatul PSD de Satu Mare Ioana Bran a participat, timp de o săptămână, la un program dedicat luptei împotriva corupției care s-a desfășurat în SUA (la Washington DC și Indianapolis), cunoscând astfel politicieni și înalți funcționari americani implicați efectiv în bătălia împotriva acestu flagel.

Deputatul Ioana Bran și-a sintetizat concluziile rezultate în urma pragmaticului program la care, împreună cu un alt parlamentar, a participat din partea României

„Am revenit acasă după mai bine de o săptămână petrecută în SUA, unde am participat la un program dedicat luptei împotriva corupției. Am cunoscut profesioniști care și-au clădit carierele în lupta cu infracționalitatea sub toate formele ei, politicieni și înalți funcționari implicați în această bătălie împotriva corupției.

A fost interesant să poți vedea un lucru prezentat din mai multe perspective. Corupția are nenumărate fațete.

Programul a fost interactiv și am dialogat cu congresmeni, deputați, senatori, profesori, consilieri, ofițeri, funcționari de Trezorerie sau reprezentanți ai ONG-urilor. Specialiști sau politicieni implicați în administrația americană la nivel federal, statal sau local. Am analizat întregul tablou: există o corupție „mică”, de zi cu zi, și una „mare”, transnațională sau transatlantică. Există un permanent risc al „tranzacționării” transfrontaliere, atunci când banii obținuți în urma infracțiunilor de corupție sunt transferați în alte țări. Există corupție la nivelul instituțiilor publice, dar există corupție și în mediul privat. Până la urmă, orice slăbiciune a cetățeanului poate fi transformată în act de corupție.

Am vorbit mult despre instrumentele pe care societatea civilă și lumea politică le au la îndemână pentru a stopa fenomenul. Această luptă nu e ușoară nicăieri, în condițiile în care corupția este prezentă în toate țările și în foarte multe domenii. Iar una dintre cele mai bune căi de a preveni corupția este transparența.

Am făcut parte dintr-o delegație de parlamentari din România, Serbia, Albania și Macedonia de Nord. Programul la care am luat parte, organizat de Institutul pentru o Guvernare Reprezentativă sub patronajul Institutului Republican Internațional, are o tradiție de 75 de ani.

Am fost la Washington și Indianapolis. Am fost invitați să vizităm Departamentul de Stat, Capitoliul, Trezoreria, Statehall Indianapolis. Am fost și la Universitatea Butler din Indianapolis, unde a fost organizată o masa rotundă cu profesori și studenți interesați de tematica programului nostru.

A fost un program dens care a încercat să acopere cât mai multe paliere din acest subiect aflat, într-o formă sau alta, pe agenda tuturor țărilor. Mi-a plăcut felul în care s-au implicat instituțiile publice în acest program, interesul arătat față prezentările și opiniile noastre și mi-au mai plăcut atitudinea oamenilor, amabilitatea și simplitatea lor.

Am vrut să împărtășesc cu voi toate acestea. De-acum, mă întorc la Parlament. Sunt la curent cu evoluția lucrurilor și îmi doresc să continuăm proiectele începute!”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.