Ieri, 26 septembrie 2019, Tribunalul Satu Mare a fost gazda unei delegaţii formate din 7 judecători din Germania, Austria şi Spania, ţări membre ale Uniunii Europene.
Vizita se înscrie in cadrul programului EJTN, program de parteneriat între membrii instituţiilor judiciare din cadrul Uniunii Europene, având ca principal scop schimbul de experienţă privind specificul activităţii instituţiilor judiciare.
Judecătorii europeni au fost însoţiţi la instanţa sătmăreană de judecătorul Alin Văsonan, din cadrul Curţii de Apel Oradea, iar din partea Tribunalului Satu Mare de judecătorii Felix Mureşan Cardonel- Vicepreşedintele Tribunalului, Adriana Vîlcu – Preşdintele Secţiei a II-a de Contencios Administrativ şi Fiscal, Adela Dragoş, Paula Mureşan şi Adrian Zbona.
Cu ocazia acestei vizite, ieri, 26 septembrie 2019, a avut loc primirea delegaţiei la sediul Tribunalului Satu Mare, fiindu-le prezentată clădirea Palatului de Justiţie – modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii – Birouri, Registratura, Arhiva, săli de şedinţă şi Sala Festivă, continuând cu organizarea unei sesiuni de comunicări pe tema activităţii Tribunalului Satu Mare în contextul dispoziţiilor legale naţionale şi europene.
În cadrul acestei conferinţe au fost discutate mai multe subiecte de interes pentru sistemul judiciar dintre care amintim următoarele teme: organizarea judiciară naţională şi proceduri de drept administrativ în dreptul intern.
Scopul acestei întâlniri a fost acela de a întări relaţiile de parteneriat între instituţii ale ţărilor membre ale Uniunii Europene şi de a analiza principalele aspecte teoretice şi practice din cadrul sistemului judiciar românesc şi cel european.