Prefectul Darius Filip, la o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Internelor în Harghita (foto)

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip participă în perioada 25 — 27 septembrie 2019, în judetul Harghita, la Tuşnad, la o întâlnire de lucru a prefecţilor din ţară cu reprezentanţii unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) şi ai altor instituţii ale administraţiei publice centrale.

În cadrul întrunirii, ce se desfăşoară sub coordonarea secretarului de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului din cadrul M.A.I., comisar-şef de politie Mihai Cătalin Necula vor fi analizate şi dezbătute teme de interes rezultate din activitatea prefecţilor şi a Institutiilor prefectului vizând îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare.

Întâlnirea de lucru se impune având în vedere adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum şi începerea perioadei electorale aferentă organizării alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2019.

Pe parcursul celor trei zile vor fi dezbătute teme de interes rezultate din activitatea Prefectului şi a Instituţiei prefectului, asigurându-se în acest fel o informare directă asupra dificultăţilor întâmpinate în îndeplinirea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, in vederea identificării căilor şi mijloacelor de creştere a capacităţii funcţionale pentru buna realizare a obiectivelor prioritare pentru perioada 2019-2020.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.