OFICIAL. Poliția Satu Mare: “Primăria NU a solicitat nici un aviz legal pentru “pietonizarea” centrului vechi al Sătmarului” (foto)

De ceva vreme încoace, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, are o pasiune mistuitoare: afumătoria. Și lansează sistematic tot felul de perdele de fum menite a emoționa patriotic-local sătmărenii și a camufla adevărata – și cam cenușia – stare de fapt a promiselor “modernizări” de prin oraș.

Una dintre exhalațiile insistente ale afumătorului-șef al Primăriei Sătmărene se referă la magnificul plan de pietonizare a centrului vechi al municipiului Satu Mare, adică de interzicere totală a circulației oricărui tip de autovehicul în această zonă. Având în vedere semnificativul trafic auto care se desfășoară zilnic în centrul istoric al municipiului Satu Mare – aici regăsindu-se și cel mai mare sens giratoriu, printre altele -, este dificil de conceput variante de ocolire cu adevărat viabile în cazul în care primarul Kereskenyi Gabor și-ar pune efectiv în practică ideea interzicerii circulației mașinilor.

Atunci când însuși primarul municipiului face o câte o declarație tranșantă de genul vom dărui exclusiv pietonilor sătmăreni centrul Sătmarului pentru că așa se face în toate orașele moderne și civilizate, orice sătmărean de bună credință poate avea tendința de a crede că Keresjenyi Gabor chiar știe ce vorbește și că realmente e ceva de capul lui. Și chiar așa este. E vai de capul lui. Pentru că, în cazul intenției de pietonizare a centrului istoric al Sătmarului, Primăria Satu Mare se pare că NU are un studiu de trafic bine fundamentat – așa cum ar trebui să aibă la bază orice declarație a unui edil-șef care se dorește credibil (și chiar capabil!) atunci când se referă la o schimbare de circulație atât de importantă. Oricum, nici afumătoria Primăria Satu Mare și nici afumătorul-șef nu au prezentat niciodată public vreun document care să semene a studiu de trafic. Doar perdeaua de fum a vorbelor sforăitoare și atât. Am aflat și motivul real al acestei discreții.

Am cerut opinia unor profesioniști în domeniul circulației rutiere, adică Serviciului Rutier din cadrul IPJ Satu Mare. La solicitarea formulată de Sătmăreaanul.net către Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare referitoare la estimarea impactului, din punct de vedere al traficului rutier, pe care l-ar avea planul de pietonizare a centrului vechi al municipiului Satu Mare, răspunsul OFICIAL primit a fost diplomatic, dar fără nici un echivoc: “până în acest moment Primăria Municipiului Satu Mare nu a înaintat spre avizare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – poliția Municipiului Satu Mare, vreun proiect în care să fie prevăzută intenția de a se închide circulația autovehiculelor în zona centrului vechi din municipiul Satu Mare”.

Deci, cel puțin până acum, primarul Kereskenyi Gabor a vorbit despre pietonizarea centrului vechi al municipiului Satu Mare doar ca să nu tacă. Pentru a arunca, iar, perdele de fum în ochii sătmărenilor și nimic mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.