Fetele de nota 10 au primit diplome și bani

Prefectul Darius Filip a premiat azi elevii sătmăreni de nota 10 la examenele naţionale din sesiunea 2019. Mai concret spus, premiile – diplome și bani – au fost primite de FETELE care și-au demonstrat excelența la învățătură (pentru că băieți de nota 10 nu am avut în acest an).

Alături de conducerile instituţiilor de învăţământ care le-au format şi a Inspectoratului Școlar Judeţean Satu Mare, au fost prezente la festivitate elevele Haiduc Oana Andreea, Moroz Alexandra Ioana şi Nistea Roberta Denisa de la Şcoala Gimnazială “Bălcescu – Petőfi” şi Stăncioiu Blanca de la Şcoala Gimnazială Grigore Moisil, toate obţinând nota 10 la Evaluarea Naţională. În acest moment, toate sunt eleve în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare.
Teodora Iulia Bărăian, eleva de nota 10 la Bacalaureat 2019, de la Liceul Teoretic din Negreşti-Oaş nu a fost prezentă, în prezent ea este studentă în primul an la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, specializarea “Ordine şi siguranţă publică”  – a fost, însă de față la eveniment tatăl acesteia.

Premiile în bani acordate de Guvernul României pentru recunoaşterea performanţei şi a eforturilor celor mai buni elevi constă în 1.000 lei la gimnaziu respectiv 3.000 de lei pentru absolvenţii de liceu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.