VALORILE SĂTMARULUI. Profesorul și artistul plastic Muhi Sándor – 50 de ani de activitate dedicată copiilor și artei (galerie foto)

Ieri, profesorul și artistul platic sătmărean Muhi Sándor și-a prezentat, la Muzeul de Artă Satu Mare, o amplă serie de lucrări reunite într-o expoziție retrospectivă cu ocazia celor 50 de ani de activitate artistică și pedagogică. De o rară finețe – ca om, ca artist, ca profesor, ca scriitor -, Muhi Sándor a dus și duce o existență discretă, dedicată îndeosebi artelor plastice. Asta a făcut, perseverent și pasionat de detaliile care dau semnificație și suflet situațiilor de viață general-umane, timp de o jumătate de secol. Și expoziția lui de la Muzeul de Artă stă mărturie pentru acest lucru.

În semn de recunoaștere a valorii activității de o jumătate de secol a profesorului și artistului Muhi Sándor, la expoziția retrospectivă a acestuia a participat din partea Primăriei Satu Mare – și viceprimarul Doina Feher alături de directorul Muzeului Județean, Liviu Marta, și alți oameni de cultură și prieteni ai artistului plastic.

“Noi, sătmărenii, ar trebui să fim mândri de domnul Muhi Sándor, pentru că a dovedit în timpul celor 50 de ani de activitate că este unul dintre cei mai importanți oameni de cultură din oraşul nostru. Au învăţat multe generaţii de la el, fiind un adevărat exemplu pentru tinerii din oraş ca şi artist, ca şi scriitor, şi nu în ultimul rând ca şi profesor. Mulţumim pentru tot ce ați făcut pentru păstrarea valorii culturii sătmărene şi vă dorim mult succes în continuare”, a declarat viceprimarul Doina Feher.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.