Falsificarea hainelor de marcă înflorește în Satu Mare. Repercursiunile stabilite de polițiști

Două dosare penale au fost întocmite și bunuri în valoare de aproximativ 61.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării în cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii de investigare a criminalității economice la data de 13 septembrie a.c.

La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat și desfășurat o acțiune în domeniul prevenirii și combaterii infracțiunilor și contravențiilor din domeniul mărcilor și indicațiilor geografice, conform Legii nr. 84/1998, pe raza municipiului Satu Mare.

Cu această ocazie au fost verificate două societăți comerciale din municipiul Satu Mare unde au identificat mai multe articole de îmbrăcăminte purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, prin care se poate crea un prejudiciu titularului mărcii.

Astfel a fost aplicată o sancțiune contravențională și au fost înregistrate două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Totodată polițiștii au ridicat în vederea confiscării 122 de articole de îmbrăcăminte, în valoare totală de aproximativ 61 000 de lei (fiecare produs fiind evaluat, în medie, la 500 de lei).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.