Contrabandă transfrontalieră, în plină noapte, cu drona. Cum s-a dat de gol mașinăria

În data de 13.09.2019, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră au sesizat, în zona de responsabilitate, un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, un fel de bâzâit insistent, specific unei drone, care a traversat frontiera din Ucraina în România.

Imediat, s-a procedat la monitorizarea traseului aparatului de zbor şi cercetarea zonei, fiind descoperit, în zona de frontieră, un colet de mici dimensiuni cu țigări de proveniență ucraineană.

În cel mai scurt timp, s-a luat măsura informării autorităților ucrainene despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În urma inventarierii coletului, a rezultat cantitatea de 200 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 2.400 lei, care au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Evenimentul contrabandistic nocturn s-a petrecut in cadrul Sectorului P.F. Sarasău – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.