A dat iama în pivnițele oamenilor

Polițiștii careieni au depistat ieri, persoana bănuită că ar fi comis două fapte de furt calificat și două de tentativă la furt calificat, pe raza municipiului Carei.

La data de 11 septembrie a.c., în urma unor activități specifice de cercetare desfășurate de polițiștii de investigații criminale și cei de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Carei a fost identificat autorul a două fapte de furt calificat și două fapte de tentativă la furt calificat, în persoana unui tânăr, de 21 de ani, din municipiul Carei.

În fapt, susnumitul în perioada 6 – 9 septembrie a.c., a pătruns în pivnițele a patru persoane, din municipiul Carei, prin forțarea lacătelor, iar din interiorul a două dintre acestea a sustras bunuri, cauzând un prejudiciu total în valoare de 3 600 de lei.

În cauză, polițiștii au reușit să recupereze bunuri în valoare de 1.500 lei iar față de tânăr au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Cercetările continua sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, urmând sa fie prezentat în fața instanței pentru dispunerea măsurilor legale în consecință.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.