Noul an școlar a început. Cu festivități ce au urmat aglomerațiilor din trafic (galerie foto)

Azi s-a dat stratul noului an școlar și în județul Satu Mare. Chiar dacă li s-a furat o săptămână de vacanță, toți preșcolarii, școlarii și liceenii – împreună cu cadrele didactice – au resimțit, mai mult sau mai puțin, bucuriile reîntâlnirilor și emoțiile începutului unui nou ciclu de învățământ care, inevitabil, își va avea părțile lui de bătăi de cap.

La început, elevii, părinții, bunicii și profesorii au înfruntat aglomerația din trafic – în unele puncte existând polițiști rutieri pentru dirijarea optimă a circulației – și au trăit aventura găsirii locurilor de parcare cât mai aproape de școlile din orașe (cei care au folosit mașinile).

Apoi numeroase asistențe s-au strâns în curțile instituțiilor de învățământ din tot județul.  Elevii erau aliniați pe clase, avându-i alături pe învățători sau diriginți.

Discursurile au fost rostite spre încurajarea desfășurării eficiente a activității în noul an școlar, spre o bună pregătire, spre încurajarea colaborării cu părinții elevilor.

Concluziile rostite de prof.dr. Vlaicu Popescu – directorul mai puțin titratului Liceu Tehnologic UNIO – TRAIAN VUIA – sunt elocvente pentru poziția tuturor cadrelor didactice din județul Satu Mare:  „Dragi elevi, noi, profesorii, vă garantăm că sunteți cei mai importanți pentru noi. De aceea, facem toate eforturile pentru a avea condiții care să vă ajute să vă concentrați forțele pentru a învăța. Educația este darul cel mai de preț al fiecărui individ.

Cursurile școlare propriu-zise încep efectiv doar de mâine încolo.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.