Viitor coșmar pentru patroni? Vor ajunge trei angajați pentru înființarea unui sindicat

Mai multe organizații de patroni din România cer parlamentarilor să respingă o propunere de lege aflată în Parlament, propunere foarte dorită de sindicaliști, care ar permite formarea unui sindicat din numai 3 angajați.

Propunerea unei noi legi a dialogului social a fost introdusă încă de anul trecut în Parlament de doi deputați de la PSD, Gabriel Petrea și Adrian Solomon. Textul a fost respins de Senat, dar acum este în Camera Deputaților, care este forul decizional.

Patronii reuniți în principalele 6 organizații patronale din România, au cerut oficial parlamentarilor să respingă propunerea de lege și să lase în funcțiune actuala Lege 62/2011 a diaogului social.

„Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), prin Preşedinţii Confederaţiilor patronale reprezentative la nivel naţional, întruniţi în data de 29.08.2019, solicită tuturor factorilor responsabili şi partidelor politice să menţină neschimbată Legea nr. 62/2011 a dialogului social” – spun patronii.

În replică, Blocul Național Sindical (BNS), una dintre cele mai puternice confederații sindicale la nivel național, a cerut ieri politicienilor să adopte propunerea noii legi a dialogului social.

„Considerăm că este timpul pentru asumarea unui vot în Camera Deputaților pentru modificarea Legii 62/2011 privind dialogul social, în această sesiune parlamentară, tocmai pentru că această lege, fiind una organica, necesită atât prezență, cât și vot dat de formațiunile politice reprezentate în Parlament, indiferent de culoarea lor politică”, a afirmat miercuri BNS, într-un comunicat trimis StartupCafe.ro.

 

Principalele prevederi care dau fiori multor patroni

  • Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 3 angajați din aceeași unitate, în loc de 15, cum prevede legea în vigoare.
  • Persoanele alese în organele de conducere ale organizațiilor sindicale beneficiază de protecțe pe perioada mandatului primit, precum și pe o perioadă de reacomodare la post de 1 an de la data încetării funcției. Astfel, sunt interzise modificarea și/sau desfacerea contractelor indoviduale de muncă ale membrilor organizațiilor sindicale pentru motive care privesc aparteneța la sindicat și activitatea sindicală.
  • Negocierea contractului colectiv de muncă este obligatorie numai la nivel de unitate, cu excepția cazului în care unitatea are mai puțin de 10 angajați. Inițiativa negocierii aparține părții patronale.
  • La nivel de unitate (firmă), un sindicat este considerat reprezentativ dacă are ca membri cel puțin jumătate plus unu din numărul total al angajaților unității.
  • Hotărârea de a declar grevă se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate plus unu din numărul membrilor de sindicat. Pentru angajații unităților în care nu sunt sindicate, hotărârea declarării grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțin unei pătrimi din numărul angajaților unității.
  • Greva de avertisment nu poate dura mai mult de 2 ore. Greva propriu-zisă este de cel puțin 5 zile lucrătoare și poate începe după cel puțin 2 zile de la desfășurarea grevei de avertisment.
  • Împiedicarea dreptului la liberă asociare sindicală se pedepsește cu amendă de la 30.000 la 50.000 de lei.
  • Firmele care încalcă obligația de a negocia contracte colective de muncă în condițiile legii riscă amenzi de 15.000 – 20.000 de lei.

Dan Burulea, lider CNSLR-Frăția Satu Mare: “e de bine!”

Unul dintre cei mai experimentați lideri sindicali din județul Satu Mare, Dan Burulea (CNSLR-Frăția), a declarat pentru Sătmăreanul.net că ar fi foarte bine, pentru toți angajații din toate structurile, de stat sau private, dacă s-ar legifera posibilitatea creării unui sindicat fie și doar cu minim trei membri.

“O astfel de solicitare a fost făcută de toate sindicatele încă în urmă cu 7-8 ani. Iar prevederea referitoare la posibilitatea organizării unui sindicat cu cel puțin trei membri ar fi realmente binevenită. În forma sa încă actuală, legea practic împiedică atât libera asociere a salariaților, cât și posibilitatea apărării drepturilor colective ale acestora. În plus, dacă s-a legiferat deja că se pot crea partide politice cu un număr restrîns de mebri fondatori, ar fi culmea să nu se aprobe ceva similar și pentru sindicate”, a spus Dan Burulea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.