Fumul excesiv și lipsa de lumină măresc, uneori, numărul de pietoni

Mașini cu cozi fumegânde. Sisteme de iluminare nefuncționale. Cauciucuri aiuritoare. Se găsesc și din astea pe drumurile județului, după cum bine știe orice șofer.

Dealtfel, cam acestea au fost motivele care au avut drept rezultat faptul că 7 certificate de înmatriculare au fost ridicate de polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud la data de 4 septembrie a.c.

La data de 4 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud, au desfășurat activități pentru depistarea autovehiculelor care prezintă defecțiuni, în localitatea Mădăras, împreună cu specialiștii din cadrul R.A.R. Satu Mare, ocazie cu care au aplicat 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de 4 6405 de lei și au ridicat 7 certificate de înmatriculare.

Astfel, patru certificate de înmatriculare au fost ridicate pentru noxe emise peste limita legală admisă, două au fost ridicate pentru anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturism iar un certificat de înmatriculare a fost ridicat de polițiști întrucât autoturismul în cauză prezenta defecțiuni grave la sistemul de lumini.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.