Azi este celebrată ZIUA LIMBII ROMÂNE. Câte cuvinte există în limba română, de fapt?

Azi, 31 august 2019, sărbătorim Ziua Limbii Române, consacrând graiurile românești și cultura acestui popor. Aproximativ 28 de milioane de oameni vorbesc limba română dintre care peste 18,9 milioane de persoane se află între granițel țării. Statisticile arată că primul cuvânt rostit de majoritatea românilor este “mama”.

“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.”

Strofele de început ale poeziei “Limba noastră” a lui Alexei Mateevici (poet născut în 1888 la Chișinău) se rostesc, cel puțin în gând, de fiecare român care știe – sau află întâmplător – că astăzi este chiar Ziua Limbii Române. Aceasta se sărbătorește în România în data de 31 august a fiecărui an – în aceeași dată cu LIMBA NOASTRĂ, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990.

Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, la propunerea senatorului PNL Viorel Badea, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. În expunerea de motive, inițiatorul propunerii legislative explică faptul că “importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Această propunere legislativă a fost legiferată ca zi festivă a României prin Legea nr. 53/2013 adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri.

Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific.

Câte cuvinte are, de fapt, limba română?

În ultimii ani, mai ales în spațiul public, se poate observa cu ușurință o degradare tulburătoare a folosirii corecte a limbii române. La televiziuni, pe Facebook, în comunicate de presă sau în discursuri mai mult sau mai puțin oficiale, opintelile gramaticale și extrema puținătate a cuvintelor folosite ar trebui, probabil, să stârnească un semnal de alarmă.

Pentru limba română, există o serie de lexicoane și dicționare care aproximează numărul total de cuvinte din vocabularul nostru. În dicționarul publicat de Lazăr Șăineanu acum mai bine de un secol numărul total de cuvinte era puțin peste 50.000. În ediția DEX-ului din 1993, acest număr a ajuns la 65.000 cuvinte. Cu toate astea, în DEX-ul publicat în 2016, numărul de cuvinte din limba română a ajuns la 67.000.

Pe lângă DEX, trebuie să ne amintim și de Dicționarul Universal al Limbii Române, o lucrare amplă publicată în 12 volume de către Editura Litera în 2010. În acest dicționar sunt incluse cuvinte din limba uzuală română, limba literară actuală, incluzând și termeni de specialitate din domenii precum medicină, chimie, IT și altele. Astfel, numărul total de cuvinte din această publicație este de 80.000.

Încă o dată, trebuie să ținem cont de faptul că limba română este o limbă vie, într-o continuă schimbare, cu o istorie bogată în spate.

“Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.”

(Alexei Mateevici)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.