VIDEO. Văzut exclusiv din aer și doar la sărbători, Sătmarul e încântător! Film de promovare, deocamdată doar în limba maghiară

Orice sătmărean vede că, dacă dă o tură la pas prin zonă, privit la nivelul solului, municipiul Satu mare nu e tocmai o perlă de curățenie sau  un exemplu de generozitate cu spațiul verde, asta ca să nu mai vorbim de starea unor drumuri sau de circulația infernală și gândită mai mult decât stupid de mirificii responsabili (aleși sau numiți – nu are importanță) din fruntea urbei.

Dar, văzut din aer și exclusiv din anumite unghiuri bine alese, Sătmarul este de-a dreptul încântător. Acest fapt este demonstrat de un film de promovare – cu explicații curgătoare auzibile, deocamdată, doar în limba maghiară – care l-a făcut și pe primarul Gabor Kereskenyi să se emoționeze pe Facebook și, mulțumind realizatorilor acestuia, să declare că “acest mic film face să bată inima oricărui sătmărean adevărat” (în original: “Ez a kis film minden igazi szatmári szívét megdobogtatja… Köszi Nora Leiher és Geng Alfonz ” ).

E adevărat, în filmul de promovare hotelul Dacia se vede fie doar de la o distanță care nu permite să i se observe crunta stare de degradare (accentuată și după ce s-a aranjat cumpărarea lui de o firmă de stat din Ungaria), fie doar de sus (acoperișul). Ca să dăm doar un mic exemplu.

Dar e film de promovare, deci multe realități neplăcute și sordide sunt excluse din capul locului. Fiind de promovare, filmul nu e neapărat pentru sătmăreni, de fapt. Ci pentru cei care nu știu mai nimic despre Satu Mare.

2 Comentarii la "VIDEO. Văzut exclusiv din aer și doar la sărbători, Sătmarul e încântător! Film de promovare, deocamdată doar în limba maghiară"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.