Exemplu demn de urmat: a 29-a ediție a „Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” de la Bogdand

Duminică 1 septembrie 2019, va avea loc cea de-a XXIX – a ediţie a „Festivalului Folcloric al Naţionalităţilor” de la Bogdand, eveniment organizat de către Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare în colaborare Primăria şi Consiliul Local Bogdand.

„Festivalul Folcloric al Naţionalităţilor” din Bogdand a pornit din iniţiativa profesorului şi etnografului Sipos Laszlo, instructorul formaţiilor ,,Rozsmalint” din localitate, în colaborare cu specialiştii de la Centrul Judeţean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Satu Mare.

Festivalul va avea un program complex care va cuprinde: depuneri de jerbe la casa memorială a lui Sipos Laszlo, o paradă a portului popular specific fiecărei naţionalităţi (română, maghiară, şvăbească, rromă, ucraineană), o expoziţie a meşterilor populari, şi un spectacol folcloric.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.