Fotbalistul sătmărean Adrian Rus, pedepsit de unguri pentru că a ales naționala României

Fotbalistul sătmărean Adrian Rus a fost pedepsit de conducerea clubului Mol Vidi  pentru că a ales să joace în naționala României în locul celei a Ungariei.
Sătmăreanul Adrian Rus are dublă cetățenie și a jucat ca titular pentru naționala de fotbal de tineret a României la EURO U21.


Legitimat în Ungaria, la echipa campioană Mol Vidi, el trebuia să decidă în această vară dacă va reprezenta România sau țara vecină la echipa de seniori. Sătmăreanul a ales hotărât România, iar ungurii l-au trimis să joace în liga a treia, la echipa a doua a lui Mol Vidi.
“Rus a jucat meciuri ca titular la Mol Vidi, dar când a primit convocarea la naționala României a fost trimis la echipa a doua, în Divizia C. Este mai dificilă situația lui pentru că este un jucător valabil și vandabil și pentru naționala Ungariei.
Am vorbit cu băiatul. Cei de acolo au pus presiune pe el înainte de a-i trimite noi convocarea. I-au spus, ”dom’le, să alegi naționala Ungariei, că acolo (în România – n.r.) nu ai nici o șansă să joci la ei”. Iar el le-a spus că ”mie mi-a cântat imnul național la Euro 2019 și vreau să joc pentru România”, a povestit Cosmin Contra la Digi Sport.
Chiar daca ungurii l-au trimis în liga a treia, Contra a anunțat că se va baza în continuare pe Adrian Rus la meciurile cu Spania și Malta.
“Eu tot o să-l chem. Chiar dacă n-a jucat la Mol Vidi în ultima vreme, el tot are meciuri în picioare, pentru că a fost la echipa a doua”, a adăugat Contra.
Fotbalistul sătmărean Adrian Rus a ajuns în aceasta vară la Mol Vidi, în Ungaria, după ce anterior jucase în Liga 1, la Sepsi OSK.

sursa: ziare.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.