O grămadă de pietoni cu forța și amenzi uriașe

61 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri sătmăreni în perioada 14 – 18 august a.c., ca urmare a unor acțiuni desfășurate pe raza județului Satu Mare în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere.

 

Astfel, în perioada 14 – 18 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat mai multe acțiuni pe raza județului, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și pentru prevenirea accidentelor rutiere, ocazie cu care au aplicat peste 320 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 142 000 de lei.

De asemenea, au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 61 de conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.

Din totalul permiselor de conducere reținute, 24 dintre acestea au fost ridicate pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise iar alte 21 de permise de conducere au fost reținute șoferilor care se aflau la volan sub influența băuturilor alcoolice.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.