DOVADA că sătmărenilor chiar le pasă de viața unui copil! Zeci de mii de euro, partea lor de contribuție (foto)

Grație tuturor sătmărenilor care au dovedit că într-adevăr au suflet și că le pasă de soarta semenilor lor, un băiețel are acum toate șansele să încheie ca un învingător lupta cu boala cruntă care l-a lovit pe neașteptate.

Pompierii de la ISU Satu Mare au anunțat oficial, cu bucurie și recunoștință, următoarele:

“Tomi a început deja tratamentul și răspunde pozitiv. Pe lângă mulțumirile pe care le adresăm celor care ne-au ajutat cu bani, cu rugăciuni sau cu o vorbă bună, dorim să anunțăm că toți banii care vor rămâne la final vor fi donați unei alte cauze de acest gen. Ne-a impresionat numărul mare de oameni cu suflet și timpul rapid de răspuns. Rămânem profund recunoscători! ” este mesajul părinților lui Tomi.

Plt. maj. Iosif BARNA și soția lui transmit tuturor celor care au contribuit pentru strângerea fondurilor necesare tratamentului băiețelului lor, diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoidă, că până în prezent s-au adunat aproximativ 32.000 euro. Această sumă acoperă cheltuielile cu tratamentul și cu chiria din Debrecen (Ungaria) și doresc să le mulțumească tuturor celor care s-au preocupat de soarta băiețelului.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.