Primăria Satu Mare – mai exact, vocalul primar Gabor Kereskenyi – asigură sătmărenii pe toate canalele posibile (de la Facebook până la unele publicații online) că modernizează de mama focului străzi, trotuare, bulevarde și alte acareturi publice din municipiu. După B-dul Transilvania, zilele trecute a venit rândul Bulevardului Cloșca. Lucrările sunt executate de firma „Diferit” din Cluj Napoca.
La o primă vedere de suprafață, totul arată frumos, nou, neted – mai că i se face omului milă să calce și să strice bunătate de asfalt propaspăt.
La o privire doar un piculeț mai atentă și scrutătoare, însă… Stratul de asfalt este unul singur. Atât. Și e subțirel ca o păturică de patiserie – la traficul intens care este zilnic pe această arteră, e puțin probabil că va dura mai mult decât o savarină uitată la soare și periclitată de oamenii care au prostul obicei de a circula. Așa arată „modernizarea” promovată de primarul Gabor Kereskenyi.
Un Comentariu la "Un degețel și jumătate – atâta e stratul de asfalt cu care se cosmetizează B-dul Cloșca din Satu Mare! (foto)"