Primul primar român de după Marea Unire ar putea da numele unei alei din Satu Mare. Inițiativă a presei reprezentative sătmărene

 Potrivit unui comunicat semnat de Dumitru Păcuraru – directorul cotidianului Informația Zilei – s-a  trimis “către Primăria municipiului Satu Mare, către primarul Kareskenyi Gabor, către viceprimarii Adrian Albu și Doina Feher, către Consiliul Municipal Satu Mare, precum și către fiecare grup al partidelor care au consileri municipali, o adresă prin care am solicitat atribuirea numelui fostului primar Augustin Ferențiu, primar al orașului Satu Mare între 1919-1929, unei alei situată între strada Mircea cel Bătrân și Aurel Popp, la limita blocurilor din Piața Romană.
Am arătat că atribuirea numelui lui Augustin Ferențiu acestei alei nu implică nicio schimbare de adrese pentru că spațiul respectiv nu are nume. Din această cauză aici  circulă atât pietoni cât și mașini. Așadar, acest lucru nu implică nicio cheltuială din partea Primăriei Satu Mare, fiind vorba doar de voință politică și civică.
Prin prezenta vă invităm să vă raliați acestui demers prin care, foarte onest, vom aduce un omagiu unei personalități deosebite, primului primar român de după Unire.”
SĂTMĂREANUL se alătură acestei inițiative fără nici o rezervă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.