APEL UMANITAR. Tomi (10 ani) chiar poate fi salvat – dar numai cu ajutorul concret al sătmărenilor!

Sătmărenii chiar pot salva viața unui copil. Dacă primește sprijin concret urgent, el poate învinge boala cumplită care l-a atins. Pompierii sătmăreni fac un apel umanitar la toți sătmărenii pentru a concretiza șansele acestui copil de a trăi mai departe.

“Vestea că acest copil vesel și frumos a fost diagnosticat cu o boală cruntă ne-a redus pe toți la tăcere.

Lui Tomi, băiatul în vârstă de 10 ani, al colegului nostru plt. maj. Iosif Barna, i s-a făcut rău în timp ce se afla într-o excursie la Budapesta și în scurt timp i s-a pus diagnosticul: Leucemie acută limfoidă.

Analizele, investigațiile de specialitate, internările și transferurile între spitale s-au derulat cu repeziciune și toate cu foarte mari costuri. Tomi a ajuns la Central Clinic a Universității din Debrecen (Ungaria) și a început de ieri un tratament intensiv și agresiv cu citostatice, care va dura 2 ani, timp în care cel puțin unul dintre părinți se va muta în Debrecen.

Cheltuielile cu investigațiile și intervențiile de specialitate, cu tratamentul (în primă fază aproximativ 32000 euro), dar și cu chiria depășesc cu mult veniturile familiei.

Noi, pompierii sătmăreni ne-am mobilizat cu toții și, în zilele ce urmează, ni se vor alătura și colegi din celelalte arme din structurile județene. Le mulțumim tuturor și facem un apel către toți cei care doresc să îl ajute pe colegul nostru cu donații în bani să o facă ținând cont de faptul că într-o astfel de situație orice sumă, cât de mică, este de un real folos. 
Banii se pot vira în contul: RO58RZBR0000060012007755, deschis la Raiffeisen Bank Satu Mare.

Persoană de contact: Mr. Pop Adriana, tel 0758.836.051.”

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.