Cel mai catastrofal drum județean rămâne blestemat pe termen nelimitat. CJ a mai aranjat câte ceva pe “autostrada Codrului” (foto-video)

Greu la drum cu boii mici – așa ar suna o parafrază la o vorbă celebră. Iar când drumul în cauză este, practic, lăsat cvasicomplet de izbeliște de Consiliul Județean și într-un hal de necirculabilitate realmente groaznic, boii par și mai mici și mai neputincioși (fie pe motiv că nu-s capabili de mai mult, fie din cauza unei crunte delăsări indiferente). Drumul la care ne referim ar trebui să facă o legătură cinstită între satul Rătești (comuna Beltiug) și comuna Socond. Însă realitatea este că acest așa-zis drum județean este, de mai mulți ani, unul dintre cele mai distruse și catastrofale drumuri din România. Toți șoferii care sunt obligați să circule pe el (deși, în acest caz, termenul “a circula” nu corespunde nici definiției sale și nici realității din teren!) resimt starea acestuia ca pe o batjocură directă și personală care se perpetuează de cel puțin cinci-șase ani la adresa lor.

Conform Consiliului Județean Satu Mare – instituția care are în gestiune administrativă acest traseu off-road dintre Rătești și Socond -, pe acest drum se fac lucrări de întreținere. Exclusiv de întreținere – pentru că, după intrarea în insolvență a firmei Tehnic Asist, care ar fi trebuit să execute lucrarea de modernizare completă a acestui drum, nu mai există nici o  șansă de refacere a acestuia până nu se încheie procesele prin tribunale pe care firma le are inclusiv cu Consiliul Județean. Iar asta poate dura încă ani și ani de zile. Până atunci nici nu se poate pune problema vreunei noi licitații pentru modernizare. De parcă ar fi un veritabil blestem…

Între timp, se mai aruncă ceva pietriș și nisip, pentru întreținere. Dar absolut nimeni nu-i despăgubește în vreun fel oarecare pe șoferii care și-au distrus și ăși distrug și acum (la propriu) mașinile pe acest drum infernal pe care abia de poți avea tupeul să bagi în viteza a doua. Imaginile de mai jos spun totul inclusiv despre inutilitatea boilor mici…

I se mai spune Autostrada Codrului! 🙂

Gepostet von Nicolae Brata am Freitag, 24. Mai 2019

Prezentăm în continuare informațiile furnizate azi, în urma unei solicitări exprese și punctuale a redacției, pentru Sătmăreanul.net. Conform acestor informații, există drumuri județene pe care totuși încep să se vadă îmbunătățiri semnificative față de ceea ce erau nevoiți să îndure toți locuitorii comunelor prin care trece așa-numita Autostradă a Codrului.

DJ 195: obiectiv de investiţie finanţat prin PNDL II

Potrivit Consiliului Județean, sunt în derulare lucrările de modernizare a porțiunii de drum județean cuprinsă între Viile Satu Mare și Tătărești, tronson care face parte din proiectul de investiții „Modernizarea drumului județean DJ195 Ardud-Viile Satu Mare-Tătărești-Necopoi-Cărășeu, tronson II Viile Satu Mare-Tătărești”. (Practic, acest drum este deja gata pregătit pentru asfaltare, conform reprezentanților firmei care execută lucrarea).

Prin proiectul de investiții, finanțat din fonduri PNDL II, se realizează lucrări complexe care încep de la fundație și se vor finaliza prin așternerea de covor asfaltic în două straturi, consolidarea unui pod, accese la gospodării, amenajare drumuri laterale, lucrări de marcaje și semnalizare rutieră etc. Contractul prevede lucrări pe o lungime de 4,2 km. Lucrările sunt în valoare totală de 5,5 milioane de lei.

DJ 193A: obiectiv de investiţie finanţat prin PNDL I

– Satu Mare – Amați – Tătărești – s-au făcut lucrări de întreținere a drumului de piatră prin completare cu material pietros, nivelare şi compactare.

– Tătărești – Necopoi – Solduba – s-au efectuat lucrări de plombare, reparații cu mixtură asfaltică

– Rătești – Socond – s-au făcut lucrări de întreținere a drumului de piatră (DJ 193A)

Valoarea lucrărilor de întreținere pe cele trei tronsoane de drum este de 1,2 milioane de lei.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.