Ministerul Românilor de Pretutindeni face campanie de informare la Satu Mare (foto)

Ieri, 5 august 2019, de la ora 14,00, în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ Satu Mare s-a desfăşurat o nouă întâlnire în cadrul campaniei naționale „Informare acasă! Siguranță în lume!”, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Cea de-a doua etapă a proiectului ce se desfăşoară în toate cele 41 de județe ale țării și în municipiul București a fost prezentată de către secretarul de stat din ministerul menţionat, Lilla Boglarka Debelka. În prezidiu au fost prezenţi prefectul Darius Filip, managerul public din cadrul Instituţiei Prefectului-Cristian Mariţa şi şeful Serviciului Monitorizare Servicii Publice Deconcentrate, Afaceri Europene şi Situaţii de Urgenţă, Ramona Antonescu. La masa discuţiilor s-au aflat şi reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANTPI), Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, cei ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare. Prezentări tematice au avut reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare, Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare, ai Autorităţii Electorale Permanente (AEP) respectiv cei ai Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Satu Mare. În sală s-au aflat persoanele desemnate de către primarii unităţilor administrativ-teritoriale de la nivelul judeţului Satu Mare pentru a disemina informaţiile mai departe, în comunităţile locale din care fac parte, respectiv factori decizionali din domeniul social.

Scopul evenimentului este creșterea gradului de informare a românilor cu privire la riscurile la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă, un program de studiu sau alte oportunități în afara granițelor României precum și stimularea procesului de reîntoarcere și reinserție socio-profesională pentru cei care hotărăsc să revină acasă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.