Subvenții de peste 2.200 de lei/lună pentru angajarea absolvenților de liceu sau facultate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă acordă subvenții de 2.250 lei/lună angajatorilor care încadrează pe perioadă nedeterminată absolvenți ai instituțiilor de învățământ în interval de 12 luni  de la absolvire.

Prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diploma sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condițiile legii.

Suportul financiar se acordă angajatorilor, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat în muncă, iar în cazul în care sunt angajați absolvenți din rândul persoanelor cu handicap subvenția se acordă 18 luni.

Subvenția se acordă începând cu data încheierii convenției între angajator și agenție.Suma lunară se acordă proportional cu timpul efectiv lucrat de către persoanele astfel încadrate și se acordă și pe perioada concediului de odihnă.

Potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor de șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, pentru ca angajatorii să poată beneficia de subvenție, persoanele pe care le angajează trebuie să fie înregistrate în baza de date a agenției de ocupare a forței de muncă unde își are domiciliul sau reședința, iar raporturile de muncă să fie menținute cel puțin 18 luni.

Trebuie precizat faptul că de această subvenție beneficiază angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ care la data absolvirii studiilor nu aveau raporturi de muncă sau serviciu.

De asemenea, nu beneficiază de subvenție angajatorii care în ultimii 2 ani au fost în raporturi de muncă cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ, cu excepţia situaţiei în care pentru persoanele respective au fost încheiate contracte individuale de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007, cu modificările ulterioare, indiferent dacă au beneficiat sau nu de stimulent financiar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.