Sătmăreanul Radu Cristescu, fost vicepreședinte național al PMP, s-a înscris în PSD

Sătmăreanul Radu Cristescu, fost vicepreședinte la nivel național al PMP – partidul creat de Traian Băsescu -, s-a înscris în PSD, el anunţând că a răspuns ”afirmativ şi cu onoare invitaţiei doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă”.

Fost vicepreședinte PMP, Radu Cristescu s-a aflat în conflict deschis, în ultimele luni, cu fostul președinte Traian Băsescu. El a anunțat pe data de 11 iunie că a depus un denunţ la Parchetul General la adresa lui Traian Băsescu, motivul fiind faptul că ar fi avut „calitatea de colaborator al Securităţii”.

Redăm mai jos integral postarea lui Cristescu:

“Fac politică, oficial de cinci ani, din pasiune și cu pasiune. Mulți dintre Dvs. mă cunoașteți și îmi cunoașteți principiile și motivația cu care lupt. Cred în români, în puterea și dorința lor de a construi o țară mai bună, mai unită, mai senină.

Pentru a reuși să schimbi și să sprijini un popor trebuie să lucrezi împreună cu oameni care vor aceleași lucruri!

Mi-am început parcursul alături de un partid, pentru progresul românilor, loial unui om, am construit pentru viitor, dar am realizat pe parcurs că loialitatea poate fi privită ca slăbiciune, iar viziunea mea nu a mai avut ecou.

În toată această perioadă, am avut propuneri multiple de a adera la toate partidele importante și mari din România.

Am ales în ultimul an să colaborez cu partide mici, cu oameni inimoși, români adevărați și le mulțumesc pentru oportunitate!

Am realizat însă că pentru a influența în bine trebuie să alegi un motor puternic!

Trăim într-o societate dezbinată, în care tot ce se întâmplă negativ este sub „sigla” #muiepsd din cauza unor greșeli pe care Partidul Social Democrat și le asumă și le îndreaptă, dar și din cauza unei opoziții PNL și USR slabe, corupte și condusă de oameni de moralitate cel puțin îndoielnică.

Avem nevoie de unitate, de armonie, de reconstrucție!

PSD-ul se schimbă, iar eu cred în această schimbare, PSD-ul reformat este cea mai bună soluție pentru români.

Am răspuns afirmativ și cu onoare invitației doamnei prim ministru Viorica Dăncilă de a mă alătura acestei mișcări noi!

Cred că vom reuși să demonstrăm românilor că ideologia, programul de guvernare, ideile progresiste și binele cetățenilor sunt acum pe primul plan!

Mă cunoașteți! Fac politică din pasiune și cu pasiune! Pentru noi toți! Pentru români!”

Un Comentariu la "Sătmăreanul Radu Cristescu, fost vicepreședinte național al PMP, s-a înscris în PSD"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.