Povești fascinante cu păpuși și marionete, pentru cei mici, la VETIȘ FISH FEST (galerie foto)

Festivalul gastronomico-pescăresc VETIȘ FISH FEST din 7 septembrie are în program câteva momente dedicate exclusiv copiilor, mai mici și mai mari, prin care se pot valoriza frumos-neconvențional atât relațiile dintre copii și părinți sau felurile instinctive de socializare ale copiilor, cât și nevoile sufletești ale fiecăruia de a vedea sau (re)trăi povești pline de imaginație care scot la suprafață, pentru cei mai trecuți prin viață, copilul din ei pe care credeau – greșit! – că l-au uitat. Pe scurt, „Vetiș Fish Fest” este inclusiv un festival pentru și cu copii. Prima ediție a singurului festival culinar pescăresc din județul Satu Mare, organizat de Primăria comunei Vetiș – care se va desfășura sâmbătă, 7 septembrie 2019 – nu va avea doar ciorbă de pește, crap la grătar și concursuri de pescuit, ci și un foarte interesant și interactiv mic teatru de păpuși pentru ilustrarea în aer liber a unor povești de care toți copiii vor fi în mod sigur fascinați așa cum doar ei știu să fie.

Da, există master-chefi invitați la Vetiș Fish Fest, dar există și un păpușar-șef, ca să zicem așa, care va participa la acest eveniment. Și, coincidență sau nu, are și un nume parcă predestinat pentru a atrage copiii – îl cheamă Alin Copilu. Absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, brașovean de origine, Alin Copilu și-a dedicate mare parte din viață copiilor.

Alin Copilu a devenit unul dintre profesioniștii recunoscuți pe plan national în arta mânurii sugestive a păpușilor și marionetelor, a inițiat și are în desfășurare o întreagă campanie prin teatru, joc, animaţie, cu texte scrise de el şi supervizate din perspectiva clinică de psihologi, mai ales pentru copiii atipici care au nevoie să fie integraţi în comunităţile educaţionale.

Alin Copilu este foarte prezent, cu mini-spectacolele sale de teatru de păpuși, în școli și grădinițe – și, lucru rar la un adult, este în permanență și un sârguincios elev al propriilor săi copii de la care învață că fiecărui om îi place să fie “plimbat” prin povești pentru copii și că întotdeauna pot exista ocazii de a ne juca și de a (le) citi sau vedea povești – ca să nu uităm cine eram, fiecare dintre noi.

“Am gândit “Vetiș Fish Fest” ca pe un eveniment cultural, nu ca pe unul de divertisment, și am decis să punem accentul pe ceea ce reprezintă motorul sectorului economic și social: educație, promovarea creativității, dialogul multicultural. Pe aceste principii ne-am axat atunci când am conceput programul  inclusive pentru copii”, declară Ioana Amalia Kerekeș de la Ghiberti Events, responsabilă cu organizarea evenimentelor din cadrul ineditului festival culinar pescăresc.  Reamintim că în cadrul festivalului VETIȘ FISH FEST sunt prevăzute în mod expres mai multe momente care au copiii în prim-plan, toate cu începere de la ora 12:

  • un atelier de dans și improvizație vocală pentru copii, condus de animatori socio-culturali profesioniști
  • teatru de stradă traditional
  • ateliere de teatru pentru copii
  • cursuri de mânuire păpuși pentru cei mici
  • foarte multe alte surprize jucăușe și/sau cantabil-dansante pentru copii și părinți

Proiectul VETIȘ FISH FEST este finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime. Titlul proiectului: Dezvoltare durabilă prin valorificarea resurselor locale în comuna Vetiș. Beneficiar: primăria comunei Vetiș.

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.