Peste 6000 de spectatori au răgușit cântând împreună cu formația 3SUD EST (galerie foto)

Sâmbătă3 august 2019, începând cu ora 20.00, s-a desfășurat cea de-a cincea seară de program artistic a festivalului AUGUSTFEST 12, eveniment organizat în cadrul celei de-a șasea zi a festivalului CAREIFEST 2019.

Prima parte a programului a cuprins un recital de muzică ușoară din partea solistelor formației Castelanii de la Centrul Cultural Carei.

Tinerele soliste Susan Alexandra, Üveges Chiara, Tóth Viktoria, Babici Lorena, Csizmár Bernadett, Gál Stefania, Németi Tamara și Mălina Latiș au prezentat o serie de melodii din repertoriul național și internațional, prin intermediul cărora și-au prezentat publicului talentul, respectiv calitățile vocale și interpretative. Acestea au cântat atât individual cât și în duet. Solistele a fost pregătite de prof. Szűcs József.

După recitalul „Castelanelor”a urmat un concert fantastic susținut de băieții de la 3 Sud Est. Mihai, Laurențiu și Viorel, alături de formația care i-a acompaniat, au creat o atmosferă greu de descris în cuvinte. Publicul a vibrat efectiv alături de îndrăgiții artiști. Pe lângă de marile hit-uri ale acestora precum „Ai plecat”, „Cine ești”, „Te plac”, „Emoții”, „Focul”, „De dorul tău”, „Amintirile”, „De ziua ta” sau „Focul”, băieții de la 3 Sud Est au interpretat în stil propriu și o serie de melodii cunoscute din anii ’90, atât din repertoriul național, cât și din cel internațional, moment în care s-a declanșat distracția la cote maxime.

Cei peste 6000 de spectatori prezenți au gustat din plin muzica live și show-ul făcut de 3 Sud Est și colegii acestora, cântând emoționați și bucuroși alături de idolii lor pe toată durata concertului.

La finalul concertului a urmat o îndelungă sesiune foto și de autografe, fiindcă oamenii s-au înghesuit să-și facă fotografii alături de artiștii originari din Constanța.

Seara s-a încheiat cu un spectaculos show cu lasere, marca „Conexiuni”, care i-a purtat pe cei prezenţi într-o altă dimensiune.

Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul: Alconor Company, Ardealul, Polipol Mobila Foieni, L’Art Hotel, Agrotex, Asociației Equus.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.