Vineri, 2 august 2019, de la ora 20.00, s-a desfășurat cea de-a patra seară a festivalului AUGUSTFEST 12, eveniment organizat în cadrul celei de-a cincea seri a festivalului CAREIFEST 2019.
Programul a fost deschis cu cea de-a doua parte a Galei Dansului Careian, tinerii de la Magic Dance(Centrul Cultural Carei), pregătiți de Raluca Păvăluc și cei de la Lead&Follow, coordonați de Bagossy Zoltán, Mosdóczi Balázs, Szerény Dóra, prezentând o serie de dansuri moderne și de societate. Nu au lipsit nici momentele solo prezentate de tinerii dansatori.
Invitatul special al serii, îndrăgita solistă de muzică ușoară din Ungaria, Zalatnay Sarolta, legendă a muzicii ușoare din țara vecină în anii ‘70 – ’80, a urcat pe scenă în jurul orei 22.30. Din cauza unui accident rutier care a avut loc pe autostrada din Ungaria, solista a ajuns cu întârziere la Carei și a urcat pe scenă la aproximativ o oră și douăzeci de minute după ora programată inițial. Din cauze care nu au depins de organizatori, din păcate recitalul artistei a suferit această întârziere nedorită. Publicul a fost înțelegător și chiar în pofida celor câțiva stropi de ploaie a așteptat cu răbdare până ce artista a sosit și a susținut spectacolul. Aceasta a susținut un recital de neuitat în fața a aproximativ 1000 de persoane. Publicul a fredonat alături de interpretă cunoscutele șlagăre ale artistei, dintre care amintim „Hol jár az eszem”, „Fák virágok fény”, „Szervusztok régi barátok” sau „Nem vagyok én apáca”.
La final spectatorii au aplaudat minute în șir, entuziasmați și emoționați de întâlnirea cu aceasta. Extrem de jovială, în ciuda orei destul de târzii, artista a acordat autografe admiratorilor și s-a fotografiat alături de aceștia la finalul recitalului.
Organizatorii evenimentului au fost: Direcţia de Cultură şi Sport Carei, Centrul Cultural Carei, Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Carei.
Festivalul AugustFEST continuă sâmbătă, 3 august 2019, după cum urmează:
Parcul Castelului Károlyi
Ora 15.45 Prezentare Shaolin Kung-Fu
Ora 16.00 STRONGMAN concurs internațional de forță, ediția a XII-a, organizat de FitForce
Scena în aer liber
Ora 20.00 Minirecital Castelanii (partea a II-a) – tinere talente muzicale careiene
Ora 21.15 Concert live 3 SUD EST
Ora 22.30 LASER SHOW CONEXIUNI