’’Ține, nene, drumu’ drept/ ca să nu conduci inept!’’ – Consiliul Județean a “ordonat” lucrări de 10 milioane de euro (foto)

Respectarea versurilor din ’Ține, nene, drumu’ drept/ ca să nu conduci inept!’’ – alea pe care le aude orice șofer de la cârcotașul de pe scaunul din dreapta, în numeroase variante populare – este o misiune aproape imposibilă pe numeroase drumuri din județul Satu Mare. Gropi-capcană apărute subversiv din senin, pietriș răspândit superficial de constructorii de căi de comunicație numite pompos șosele, lucrări care se derulează până crește barba în certificatele de deces ale nepoților, căi de rulare care asigură aglomerații rentabile pentru magazinele de piese auto și ateliere de reparații ale mașinilor – avem de toate. La fel cum avem destule drumuri în județ care sunt pline de buruieni pe părțile laterale.

Parcă e un blestem, nu scăpăm niciodată de calvarul ăsta al drumurilor proaste, până se repară unul se strică urât alte trei! “În plus, și reparațiile care se mai fac seamănă mai mult a masaje de întreținere, nu a treabă durabilă!”, își varsă năduful unul dintre șoferii care transportă persoane pe numeroase trasee din județ. Situația jalnică a drumurilor e zilnic-enervantă pe drumuri din zonele Botiz, Culci, Socond, Ady Endre, Căuaș, Racșa, Tarna Mare (și nu numai).

Conform unui comunicat de presă al Consiliului Județean Satu Mare, fix în urmă cu o săptămână s-a stat hotărât la masă, s-a dat zdravăn cu pumnul în nevinovata piesă de mobilier și s-a dat ordin (așa scrie în comunicat, să știți) să se apuce firmele de profil de treabă urgent și eficient ca o serie din păcătoasele de drumuri județene să fie normal-circulabile. Inclusiv pentru dezastruoasa așa-zisă “autostradă a Codrului” care a îndurerat crunt multe mașini și a provocat nervi peste nervi tuturor locuitorilor din Amați, Rușeni, Tătărăști, Necopoi și din toate celelalte sate și comune din zona atât de vitregită și din acest punct de vedere.

Prin alte părți se lucrează intens, se pare. Cel puțin atunci când vicepreședintele CJ, Ioan Rus, e prin zonă (la Halmeu Vii și împrejurimi).

Redăm integral comunicatul Consiliului Județean (comunicat din care lipsesc, totuși, importantele – pentru cetățeni – informații referitoare la termenele de execuție și termenele de garanție a lucrărilor prevăzute în contracte). Oricum valoarea totală a lucrărilor pentru care s-au emanat ordine de la vârfurile cele mai ascuțite ale Consiliului Județean este de fix 48.514.872 de lei (vreo 10 milioane de euro). Deci… comunicatul de presă pentru impresionat oamenii și o fotografie cu ședința în cadrul căreia s-au emis ordinele de care pomeneam:

Vineri, 26 iulie 2019, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus, a comunicat ordinele administrative de începere a lucrărilor, respectiv aprobările planurilor proprii de sănătate și securitate în muncă, de management al traficului și aprobările documentațiilor tehnice în faza de proiect tehnic, detalii de execuție și caiete de sarcini pentru următoarele obiective de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua:

– Reparații capitale drum județean DJ 194C: intersecție DJ194A -Botiz (int. DN19), km 8+041-km11+491, județul Satu Mare. Executantul lucrării este Construcții Drumuri SA Satu Mare. Valoarea lucrărilor pentru acest tronson este de 3.260.160 de lei cu TVA

– Modernizare drum județean DJ 109M Batarci-Valea Seacă, km 12+800-km16+920. Executant – Alfa Rom SRL. Lucrările sunt în valoare de 5.738.897 lei cu TVA

– Modernizare drum județean DJ 108C Carei (DJ 108M) – Căpleni (Biserica și Mănăstirea Franciscană Sfântul Anton de Padova) km 0+000-km 3+500. Lucrările vor fi realizate de Samcif SA, iar valoarea acestora este de 5.056.967 de lei cu TVA

– Modernizare drum județean DJ 194B, pe traseul Dara-Dorolț, comuna Dorolț, județul Satu Mare. Alfa Rom SRL este executantul lucrării. 5.794.619 lei cu TVA este valoarea lucrărilor care vor fi realizate pe acest tronson.

           Toate aceste lucrări vor începe de săptămâna viitoare prin semnalizarea rutieră a zonelor de lucru, organizarea de șantier și aprovizionarea cu materiale.

           A fost emis, de asemenea, ordinul administrativ de începere a serviciilor de proiectare pentru modernizarea drumului județean DJ 195 Ardud – Viile Satu Mare – Tătărești – Necopoi – Cărășeu, tronson I  Ardud – Viile Satu Mare km 0+000 – 7+645 și tronson III Necopoi – Cărășeu km 17+460 – 23+810, județul Satu Mare, executant fiind Napoca SA Cluj. Valoarea serviciilor de proiectare în urma derulării procedurii de achiziție publică este de 148.750 de lei, iar valoarea lucrărilor contractate pentru acest drum este de 28.664.229 lei cu TVA.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.