Satu Mare, capitală a sportului minții. A început FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE ȘAH 2019 (galerie foto-video)

Azi, 2 august, cu începere de la ora 16,30, a avut loc deschiderea festivă a Festivalului Internațional de Șah  de la Satu Mare, eveniment remarcabil care reunește peste 200 de competitori din 11 țări. În perioada 2-8 august, organizatorii au pus la cale 6 turnee, toate extrem de interesante. Cele două turnee principale ale regalului șahist de la Satu Mare sunt Memorialul ”Iuliu Szabo”, un Open general dedicat celui mai valoros șahist pe care l-a dat județul Satu Mare.(ca mărime, se poate spune că este al doilea Open al României, după cel de la Arad), și Memorialul “Vasile Marian” care va pune față în față peste 100 de pasionați ai strategiilor inteligenței desfășurate pe tabla de șah. Ediția 2019 FISSM, găzduită de Casa Meșteșugarilor (str. Ștefan cel Mare, nr. 18), dispune de un fond total de premiere de 30.000 lei.

Primul care a luat cuvântul la deschiderea Festivalului Internațional de Șah Satu Mare 2019 a fost maestrul FIDE, sătmăreanul Ciprian-Sorin Muntean (principalul organizator, inițiatorul și sufletul acestui eveniment), care a anunțat că în acest an se înregistrează un veritabil record de participare și a mulțumit câtorva dintre cei care, într-un fel sau altul, și-au adus aportul la buna organizare a FISSM 2019: președintele Clubului Voința, Ioan Ghere, Centrul cultural GM Zamfirescu, Consiliul Județean Satu Mare, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Primăria și Consiliul local Satu Mare.

Apoi au luat cuvântul primarul de Satu Mare Kereskenyi Gabor, viceprimarul Doina Feher, directorul executiv al DJTS Adrian Ardelean și Ioan Ghere, președinte al Clubului Voința Satu Mare.

Orice eveniment începe cu mici discursuri festive… Festivalul Internațional de Șah SATU MARE 2019www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Freitag, 2. August 2019

Primarul Kereskenyi Gabor n-a scăpat ocazia și a precizat că, deși nu e un jucător de șah prea grozav, a învățat mult din strategia acestuia și o folosește împotriva adversarilor politici pe care, zice el, îi surprinde uneori cu mutările lui.

Cert este că la festivalul Internațional de Șah de la Satu Mare participă pasionați de toate vârstele, de la cei mai mici până la seniori.

Descrierea turneelor

Turneul A  Memorialul Iuliu Szabo

Este un Open general cu raportare la FIDE și F.R. de Șah. Se joacă în perioada 2-8 august în sistem elvețian, 9 runde – 2*105 minute/ jucător +30 secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este de 17.700 lei, plus cupe, medalii și diplome.

La general se premiază primele opt locuri după cum urmează: 3.800/ 2.300/ 1.800/ 1.200/ 800/ 600/ 500/ 350 lei.

La capitolul ”speciale” se premiază locurile 1, 2 și 3 cu 500/ 300/ 200 lei. Categorii speciale: ELO între 2001-2100, ELO 1901-2000, ELO 1801-1900, Sătmăreni, Veterani (+65 ani).

Cea mai bună șahistă va primi 350 lei, iar ”lucky looser-ul” 200 lei (tragere la sorți pentru nepremiați).

Program:

  • Vineri, 2 august: Festivitate de deschidere (16:00)
  • Vineri, 2 august: Runda 1 (16:30)
  • Sâmbătă, 3 august: Runda 2 (9:30)
  • Duminică, 4 august: Runda 3 (9:30), Runda 4 (16:30)
  • Luni, 5 august: Runda 5 (16:00)
  • Marți, 6 august: Runda 6 (9:30), Runda 7 (16:30)
  • Miercuri, 7 august: Runda 8 (16:00)
  • Joi, 8 august: Runda 9 (9:00)

Câștigătorii Memorialului Iuliu Szabo:

  • 2014: Mihai Bonte (băimărean legitimat la CS Șah Club Galați)
  • 2015: maestrul internațional Ruslan Soltanici (Republica Moldova)
  • 2016: maestrul internațional Aczel Gergely (Ungaria)
  • 2017: marele maestru Sergey Kasparov (Belarus)
  • 2018: marele maestru Aczel Gergely (Ungaria)

Turneul B – Memorialul Vasile Marian

Este dedicat sportivilor cu ELO/CIV sub 1700 la 1 august 2019. Se va desfășura în perioada 4-8 august în sistem elvețian, 9 runde – 2 * 60 minute/ jucător +10 secunde bonus/ mutare începând cu prima mutare. Fondul total de premiere este de 9.300 lei, plus cupe și medalii.

Primele opt locuri la general se premiază după cum urmează: 2.000/ 1.000/ 700/ 400/ 200/ 100/ 100/ 100 lei. Vor fi și premii speciale consistente pentru categoriile ELO între 1301-1500, ELO între 1150-1300, ELO sub 1150, copii U10, U12, U14. Se vor acorda cupe și medalii primilor trei clasați (separat fete și băieți) la fiecare categorie de vârstă (U8, U10, U12, U14).

Program:

  • Duminică, 4 august: Runda 1 (16:00), Runda 2 (18:30)
  • Luni, 5 august: Runda 3 (16:00), Runda 4 (18:30)
  • Marți, 6 august: Runda 5 (9:30), Runda 6 (16:00)
  • Miercuri, 7 august: Runda 7 (16:00), Runda 8 (18:30)
  • Joi, 8 august: Runda 9 (9:00)

Turneul C  Memorialul Dan Francisc

Este un turneu de șah rapid programat pentru ziua de 5 august. Se joacă 7 runde în sistem elevețian, 10 minute + 5 secunde. Premii general: 400/ 250/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul D  Cupa Informația Zilei la șah 960

Este un turneu inedit de șah 960 care se va desfășura în 7 august. Se joacă 7 runde în sistem elvețian, 10 minute + 5 secunde. Premii general: 400/ 250/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul E  Blitz

Este un turneu de blitz programat pentru ziua de 6 august. Se joacă 7 runde în sistem elvețian, 3 minute + 2 secunde. Premii general: 500/ 300/ 200/ 100/ 50 lei.

Turneul F  Open șah rapid copii nelegitimați

Este un turneu de șah rapid dedicat copiilor nelegitimați. Turneul se va desfășura în 7 august.

Taxe de participare:

  • Turneul A: 120 lei – general, 100 lei – veterani (născuți înainte de 1 ianuarie 1958), 100 lei – juniori (până la max. 14 ani). GM, IM, WGM, WIM (elo +2300) nu plătesc taxă de participare.
  • Turneul B: 100 lei
  • Turneul C: 40 lei
  • Turneul D: 40 lei
  • Turneul E: 40 lei
  • Turneul F: 40 lei

Înscrierile la FISSM continuă și se fac doar online pe site-ul oficial www.satumareopen.com. Primele 10 mese vor fi transmise live pe site-ul mai sus menționat.

Director de turneu: Müller Wilhelm

Informații suplimentare la telefon: 0744.868.688, e-mail ciprimuntean@yahoo.com

Organizatorii FISSM sunt: CS Voința Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare.

Sponsori: Forumul Democrat German, Zollner, Camera Notarilor Publici Oradea, Informația Zilei, Barta Ati.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.