OFICIAL. În Europa, aproape 75% din victimele traficului de persoane provin din România (video)

În perioada 2015-2016, aproape trei sferturi (74%) dintre victimele traficului de persoane din Uniunea Europeană proveneau din România, iar mai mult de jumătate dintre victimele de orgine română, în procent de 61%, au fost recrutate pentru exploatare sexuală, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat în anul 2018.

Aceste date au fost colectate în perioada 2015-2016 și au fost furnizate de către 11 state membre ale Uniunii Europene.

Acesta este al patrulea raport publicat de Comisia Europeană, care prezintă o compilare de statistici la nivelul statelor membre ale UE privind traficul de persoane. Acest exercițiu de colectare a datelor a abordat toate cele 28 de state membre și acoperă anii 2015 și 2016 și actualizează colectarea de date din 2014, după caz.

Datele sunt colectate de la autorități și alte organizații care au înregistrat victimele traficului de persoane, dar și de la traficanții care sunt în contact formal cu poliția și sistemul de justiție penală, urmăriți penal sau condamnați.

Potrivit raportului Comisiei Europene,  în perioada 2015-2016, s-au înregistrat 20,532 de victime ale traficului de persoane în cele 28 de state ale Uniunii Europene (9.147 în 2015 și 11.385 în 2016).

România se află în top 5 țări din UE cu cel mai mare număr de victime al traficului de persoane înregistrate în 2015-2016, alături de Ungaria, Olanda, Polonia și Bulgaria. Țara noastră s-a aflat în acest top și în perioada 2010-2012.

Topul primelor cinci țări în care sunt înregistrate victime ale traficului este realizat diferit, și anume, atunci când accentul este pus pe proporția populației (victime înregistrate la un milion de populație), topul este format din: Olanda (72), Regatul Unit (54), Cipru (53), Ungaria (51) și Austria (44), iar atunci când accentul se concentrează pe numere absolute, primele cinci  state membre sunt:  Marea Britanie (7.071), Olanda (2.442), Italia (1.660), România (1.636) și Franța (1.516) [pag 14 din raport.

Reamintim că Uniunea Europeană combate acest fenomen prin agențiile sale, Europol și Eurojust.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.