Peste 4.700 de intervenții și 2.783 vieți salvate de pompierii sătmăreni în primele șase luni ale anului

În primele șase luni ale acestui an, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare a executat în plan operativ 4745 intervenții și misiuni specifice (în medie 27 pe zi), care pot fi grupate pe următoarele categorii:

  • Acțiuni de stingere a incendiilor: 149 (137 în aceeași perioada a anului 2018), din care incendii de vegetație uscată 74 (9 / ianuarie-iunie 2019);
  • Acțiuni de protecție a comunităților: 53 (66/ ianuarie-iunie 2019);
  • Asistență medicală de urgență: 2660 (2729/ ianuarie-iunie 2019);
  • Recunoașteri în teren:1549;
  • Exerciții: 24;
  • Alte situații de urgență (intervenții la inundații, intervenții pentru gestionarea fenomenelor meteo periculoase, asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, etc): 310 .

Din analiza statistică privind sursa principală de aprindere, în cazul incendiilor la care a interevenit inspectoratul, rezultă următoarele:

– Flacăra (foc în aer liber, chibrit, flacara aparate termice, etc): 34 %;

– Scurtcircuit electric: 20%;

– Efect termic (căldură prin contact sau radiație, obiecte incandescente, țigara): 14%;

– Jar sau scântei: 26%;

– Autoaprindere: 1%;

– Scântei mecanice: 1%;

– Trăznet: 1%;

– Efectul termic al curentului electric: 1%;

– Propagare de la alt incendiu: 1%;

– Cauză în curs de stabilire: 1%.

Din cele 149 de incendii la care s-a intervenit, 33 au fost inregistrate la diferiți operatori economici și 116 la persoane fizice.

Dinamica intervențiilor pe subunitățile inspectoratului și servicii voluntare pentru situații de urgență:

  • Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit pentru gestionarea a 2317 situații de urgență / misiuni;
  • Detașamentul de Pompieri Carei a intervenit pentru gestionarea a 1311 situații de urgență / misiuni;
  • Secția de Pompieri Negrești Oaș a intervenit pentru gestionarea a 1090 situații de urgență / misiuni;
  • Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au intervenit pentru gestionarea a 27 de situații de urgență.

Pe timpul intervențiilor au fost asistate medical 2783 persoane, au fost salvate 2 persoane din incendiu și 3 animale au fost extrase din medii ostile vieții.

În perioada analizată au fost înregistrate 11 alarme false și 73 de situații de întoarceri din traseu (situații în care evenimentul anunțat a fost gestionat până la sosirea forțelor profesioniste).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.