Un copil de 6 ani are nevoie URGENTĂ de ajutorul sătmărenilor! Putem dovedi că ne pasă de cei din jur

 Putem demonstra, concret, că ne pasă cu adevărat – și nu doar la nivel declarativ! – de viețile celor din jurul nostru și de momentele lor de grea cumpănă.

Un copil de 6 ani născut în Carei, are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor. La naștere, din cauza unui atac cerebral, a paralizat. Pentru a continua tratamentul și a-i da măcar o șansă la recuperare și la o viață cât de cât omenească, familia are mare nevoie de sprijin financiar.

„Ajută și tu!” este campania umanitară pornită pentru salvarea copilului de 6 ani, campanie organizată și derulată pe timpul CAREI FEST 2019. Cei ce doresc să doneze diferite sume, oricât de mici sau mai mari, o pot face fie în timpul concertelor, în fiecare seară, lângă scenă, fie în Castelul Karolyi la camera 10.

La insistențele Sătmăreanului, directorul Direcției de cultură Carei, Jozsef Szucs, a comunicat și modul în care pot face donații din partea celor care nu merg la concertele de la Carei. Pentru început, se poate suna la numărul de telefon 0261-865.006 și puteți obține detalii despre contul bancar în care se strâng banii pentru băiețelul de 6 ani.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.