Astăzi, 29 iulie, este Ziua Imnului Național – moment care a fost marcat oficial și la Satu Mare. După trecerea prin fața gărzii de onoare, prefectul Darius Filip a refuzat să țină orice discurs, solicitând în schimb asistenței să țină un minut de reculegere în memoria celor două fete, Alexandra și Luiza, victime ale tragediei de la Caracal, tragedie care a oripilat și revoltat o țară întreagă.
La celebrarea Zilei Imnului Național de azi de la Satu Mare au fost prezenți câteva zeci de sătmăreni, precum și șefi de instituții, reprezentanți ai organizațiilor județene ale unor partide, sindicate și asociații ale veteranilor de război și militarilor în retragere. Consiliul Județean Satu Mare și Primăria Satu Mare – conduse actualmente de membri ai UDMR – și-au trimis doar reprezentanții din linia a doua, pe liberalii Ioan Rus și Doina Feher.
După intonarea oficială a imnului de stat al României, „Deșteaptă-te, române!”, a avut loc o scurtă paradă militară, cu drapelele de luptă ale principalelor unități militare din Satu Mare.







https://www.facebook.com/satmareanul/videos/2344788882436850/
https://www.facebook.com/satmareanul/videos/2413982678645223/