Angajații din primării și consilii județene, salarii cu 75% mai mari decât cei care muncesc la privat

Salariul mediu net din administrația publică – de la primării și consilii județene până la agenții și ministere – este mult mai mare decât cel din mediul privat, chiar dacă nu există criterii limpezi, transparente și cuantificabile de performanță și productivitate.

Potrivit unor date publicate pe blogul să de economistul Iancu Guda, în mai 2019 salariul mediu net în administrația publică a fost de 4792 de lei pe lună. În 2018, cheltuielile de personal au ajuns la 9,1% din PIB; iar în 2019 ele sunt în creștere cu aproape 24%.

Publicăm textul integral – și diagrama aferentă – al concluziilor economistului Iancu Guda:

Gestiunea resursei umane în sectorul public din România reflectă mai multe dezechilibre:

  1. Supradimensionarea: 1/4 români activi lucrează în sectorul public, media din UE este 1/6;
  2. Salariile foarte ridicate nejustificate de productivitate sau criterii de performanță.

Raportul dintre salariul din sectorul public și cel privat în România este 175%, în timp ce media în UE este 118%. Salariile din sectorul public reprezintă 32% din veniturile publice curente pe parcursul anului 2018, mult peste media din UE de 22%.

Alocăm 10% din PIB pe salarii din sectorul public, media din UE nu depășește 6%. România este pe primul loc la toate aceste categorii din UE!

Cum finanțăm asta? Pe datorie, plătind cele mai mari dobânzi din UE la împrumuturile emise pe termen lung. Convergența nu se face forțat, din pix!

Doar investițiile publice și private, lupta împotriva corupției, stabilitatea fiscală, reforma structurală a instituțiilor publice, încurajarea antreprenoriatului prin predictibilitate și concurență loială… acestea sunt ingredientele pentru efecte pozitive acum, mâine și pe termen lung!

Cine este economistul Iancu Guda?

Iancu Guda predă cursuri de analiză financiară și finanțe corporative în calitate de  lector asociat la Institutul Bancar Român. Pasionat de prezentare și dezbatere pe teme teme economice, susține colocvii la ASE București, UTM București și Sheffield EMBA.

De asemenea, începând cu anul 2017, este autorizat de catre ASF pentru poziția de Administrator Independent în Consiliul de Administrație al BRD Asset Management.

Pe parcursul carierei profesionale a publicat peste 100 de analize, studii de impact și articole în publicațiile locale de afaceri (Ziarul Financiar, Hotnews, WallStreet, Profit.ro, Capital, etc.), cât și internaționale (Financial Times, EU-Business etc.).

Între 2016–2017 a scris prima mea carte: De ce eșuează companiile? 10 greșeli și 100 șoluții, la Editura Publica, marcând astfel primii 10 ani de experiență profesională în managementul riscului de credit. Cartea este documentată prin analiza declarațiilor financiare ale celor 100.000 de companii care au intrat în insolvență pe durata experienței profesionale a autorului. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.