203 cadre didactice din județul Satu Mare au picat la titularizare. O persoană, ”zburată” direct din examen

Astăzi, 23 iulie 2019, s-au afișat rezultatele la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar – sesiunea 2019. Din cei 309 candidați care au susținut proba scrisă, 308 au fost notați.

O lucrare a fost anulată în centrul de evaluare. Conform celor declarate de Adriana Dîngă, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Satu Mare, ”anularea lucrării a fost decisă chiar la centrul de evaluare de către comisia de examen, astfel de lucruri întâmplându-se atunci când candidatul nu respectă normele de examen și instrucțiunile care i se dau înainte de examen. Așa ceva s-a mai întâmplat, din păcate și în alți ani”.

Situația pe tranșe de note, la nivelul județului Satu Mare, se prezintă astfel:

  • 82 candidați cu note mai mici decât 5;
  • 121 candidați cu note mai mari decât 5 și mai mici decât 7;
  • 105 candidați cu note mai mari decât 7.

Procentul de promovabilitate, la nivel județului Satu Mare, este de 73,38%, mai mic decât în anul 2018. Anul trecut, procentul de promovabilitate – pentru cei titularizați și cei care au reușit să prindă posturi ca suplinitori – a fost de 76,47%.

Candidații nemulțumiți de note pot depune contestații la inspectoratul școlar, azi 23 iulie 2019, până la ora 21.00 și mâine 24 iulie 2019, în intervalul orar 8.00-15.00.

Candidații care au obținut nota minim 7 atât la proba scrisă cât și la proba practică/inspecția specială la clasă se pot titulariza în condițiile în care vor fi repartizați pe posturi publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, iar candidații care au obținut nota minim 5 atât la proba scrisă cât și la proba practică/inspecția specială la clasă pot fi repartizați pentru suplinire în anul școlar 2019-2020.

sursa: ISJ Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.