Oașul ar putea beneficia de o cotă-parte dintr-un miliard de euro dedicat zonelor montane. Lista localităților

Zona Țării Oașului din județul Satu Mare este vizată direct, alături de alte zone montane din România, de un program oficial cu fonduri totale de un miliard de euro.

Programul de încurajare a investiţiilor din zona montană vizează realizarea de investiţii în centre de colectare-prelucrare a lânii, de colectare şi prelucrare a laptelui, de sacrificare a animalelor, centre de colectare şi prelucrare primară a fructelor de pădure, a ciupercilor ori a plantelor medicinale şi aromatice, dar şi înfiinţarea de stâne montane. În vederea facilitării accesului la finanţare pentru fermierii din zonele montane, de la bugetul de stat a fost alocat un miliard de euro pentru următorii 10 ani.

Beneficiari pot fi doar structurile private, instituţiile publice nefiind eligibile. Ne referim aici la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, grupuri de producători, cooperative, potrivit Agenţiei Naţionale a Zonei Montane.

În lista celor peste 700 de unităţi administrativ-teritoriale din zona montană sunt incluse şi 13 din judeţul Satu Mare. Mai exact, din Țara Oașului. Lista completă apare într-un document intitulat  ORDIN comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Nr. 97 din 19 februarie 2019 si al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice Nr. 1.332 din 14 martie 2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare şi a listei localităţilor din zona montană.

Localitățile din județul Satu Mare incluse în această listă sunt următoarele: Batarci, Bixad, Călinești Oaș, Cămărzana, Certeze, Gherța Mică, Negrești Oaș, Orașu Nou, Racșa, Tarna Mare, Târșolț, Turț, Vama.

În cadrul programului, beneficiarii primesc cel mult 40% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei, intensitatea sprijinului financiar putând fi majorată cu câte 20 de procente dacă este vorba despre tineri fermieri ori fermieri, de cooperative ori dacă investiţiile se realizează în zone care se confruntă cu constrângeri natural sau cu alte constrângeri specifice. Condiţia este ca ajutorul de stat maxim combinat să nu depăşească 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale investiţiei.

Investiţiile din Program au ca obiectiv valorificarea superioară a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producţie primară, în scopul asigurării consumului intern, menţinerea şi crearea de noi locuri de muncă, cu accent deosebit pe stoparea depopulării. Banii asiguraţi de stat pot fi folosiţi pentru construcţii, pentru dotarea lor, achiziţia de utilaje, dar şi pentru adaptarea proiectelor tip de pe site-ul ANZM, la realităţile zonei. Pentru fiecare din aceste proiecte, pe site-ul Agenţiei Naţionale există proiecte-tip. Cei interesaţi le pot descărca, le pot studia; aceste proiecte-tip trebuie respectate, cu adaptările la situaţia locală.

În zona montană din România trăiesc peste 3 milioane de locuitori, reprezentând 15% din populația țării. Această zonă este marcată atât de dezavantaje natural, precum altitudine, climă, pantă, fertilitate scăzută a solului, perioade mai scurte de vegetație, cât și de dezavantaje structural, respectiv scăderea populației tinere, distanțele mari față de centrele decizionale și administrative, izolarea față de căile de comunicație și de piețele de desfacere. Valoarea în sine a produselor agricole primare obținute în zona montană se deosebește prin calitate, acestea fiind alimente cu o valoare nutritivă foarte mare, gustoase, sănătoase, nepoluate și necontaminate.

În aceste condiţii, s-a considerat că se impune încurajarea investițiilor, în vederea valorificării integrale a producției, evitării pierderilor și creșterii veniturilor producătorilor agricoli, precum și pentru o bună aprovizionare a consumatorilor.

sursa: ANZM

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.