Legendarul supercampion IVAN PATZAICHIN, în județul Satu Mare. Vedeți unde, când și de ce (foto)

Personalitate incontestabilă a sportului românesc din ultimul secol, Ivan Patzaichin este un fost mare canoist român, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984 și triplu laureat cu argint. De asemenea, el a câștigat 22 de titluri la 11 ediții ale Campionatelor Mondiale. Un sportiv cu o rară tărie de caracter, cu mult bun-simț, neavând nimic din “figurile” multor alți sportivi care, cel puțin deocamdată, nu au mai nimic din palmaresul său realmente impresionant.

Campion cu văsla ruptă

Pentru exemplificarea caracterului său exemplar, re-povestim un episod din viața sa sportivă. În 1972, la Jocurile Olimpice de la München, în timpul seriilor de calificare la cursa de canoe-simplu 1000m, după start, la primele lovituri, pagaia cu care vâslea Ivan s-a rupt. Regulamentul de concurs permitea oprirea cursei dacă se produceau nereguli în primii 25 de m. Însă, arbitrii nu au observat când Ivan a ridicat pagaia și a arătat că aceasta fusese ruptă. Din cauza valurilor, barca a depășit linia celor 25 de metri și Ivan s-a văzut nevoit să continue cursa cu restul pagăii, încercând să nu depășească linia culoarului. După 3 minute de la sosirea penultimului sportiv, Ivan s-a apropiat de sosire, în aplauzele publicului, care nu avea cum să vadă că el se folosea doar de un ciot din pagaie. După terminarea cursei a fost declarat descalificat prin abandon, contrar regulamentului care nu prevedea un barem de timp în care să se desfășoare proba. După contestații din partea oficialilor români, lui Ivan i s-a acordat dreptul de a participa la recalificări. Următoarele curse, recalificări, semifinale și finala, au fost câștigate de Ivan Patzaichin într-o manieră categorică.

 

Ivan Patzaichin vine în județul Satu Mare la VFF

Exemplarul supercampion român Ivan Patzaichin va fi prezent în județul Satu Mare la Festivalul culinar pescăresc VFF-Vetis Fish Fest în ziua de 7 septembrie 2019. Organizatorii festivalului de la Vetiș păstrează încă secret rolul pe care îl va avea Ivan Patzaichin în programul evenimentului.

Vetiș Fish Fest – VFF va fi în primul rând un eveniment cultural, nu doar unul de divertisment, în care se va pune accentul pe dialogul multicultural, pe educație și pe promovarea creativității, deoarece ele sunt motorul sectorului economic și social.
Comuna Vetiș a devenit în ultimii ani unul dintre cele mai atrăgătoare spații ale granițelor urbane sătmărene, o adevărată „scenă” pe care tradițiile locale și ideile inovatoare aduse de tineri se mișcă în libertate și aleg să se îmbine perfect.
Toate acestea au inspirat organizatorii să renunțe la clasica scenă pe care o întâlniți la alte evenimente și s-o înlocuiască original cu una care va fi reprezentativă pentru VFF. Din construcția scenei va face parte integrantă și barca cu vele din fotografia 
de mai jos.

 

susa foto: Picsel Pic

Un Comentariu la "Legendarul supercampion IVAN PATZAICHIN, în județul Satu Mare. Vedeți unde, când și de ce (foto)"

  1. Pingback: Ivan Patzaichin împlinește 70 de ani. De ce ura peștele în copilărie - Editia de Dimineata

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.