Discurs anti-Kereskenyi și anti-Pataki, între două jafuri. El e unul dintre suspecții de tâlhărie de la casa de amanet (foto-video)

Doi bărbați, de 28, respectiv 30 de ani, au fost prinși în flagrant delict de polițiști în data de 13 iulie după comiterea unei infracțiuni de tentativă la tâlhărie calificată. Cei doi suspecţi tentativei de jaf asupra unei case de amanet și de schimb valutar de pe B-dul Octavian Goga din municipiul Satu Mare au fost apoi arestaţi pentru 30 de zile. judecătorii sătmăreni admițând solicitarea procurorilor formulată în acest sens.

Aceştia sunt Ovidiu Z.,de 30 de ani,  şi Szilard. F, de 28 de ani.

Conform comunicatului IPJ Satu Mare, cei doi bărbați, „având măști pe faţă, au încercat sa sustragă bani de la casa de amanet, iar în momentul când au plecat au fost urmăriţi de o persoană angajată acolo. La scurt timp, în urma indicațiilor date de către persoana care îi urmărea, polițiștii au reușit să prindă în flagrant una dintre persoane. După aceea, scurt timp s-a reușit prinderea și celei de a doua persoane de către polițiști.”

Ovidiu Zimbru, suspect principal  și în jefuirea unui casino

Totodată, în urma cercetărilor, polițiștii au ănceput să aibă multe indicii asupra faptului că bărbatul de 30 de ani, adică Ovidiu Zimbru, ar fi aceași persoană care în dimineața zilei de 30 iunie a.c., ar fi sustras o sumă de bani dintr-un casino din municipiul Satu Mare folosindu-se de un spray iritant lacrimogen.

Potrivit Poliţiei Satu Mare, atacul a avut loc la primele ore ale dimineţii de 30 iunie (adică exact același mod de operare ca și la jaful din dimineața asta). Un bărbat, atunci încă necunoscut, a intrat într-un Casino de pe B-dul Independenței din oraş, de unde a reușit să sustragă aproximativ 10.000 de lei. Individul a folosit atunci un spray lacrimogen pe care l-a pulverizat în sala de jocuri.

Mesaje anti-autorități, lansate pe Facebook cu o zi înainte de ultimul jaf

Ovidiu Zimbru, originar din comuna Turț și stabilit în municipiul Satu Mare, era relativ cunoscut în oraș ca fiind o voce foarte critică la adresa autorităților locale și județene. Participa activ la diferitele mici mitinguri de protest care au fost organizate în Satu Mare. Iar pe contul său personal de Facebook se adresa celor aproape 5000 de persoane de pe listă cu tot felul de mesaje de revoltă.

Ultimul astfel de mesaj, chiar ultimativ, l-a postat în data de 12 iulie a.c., exact cu o zi înainte de tentativa de tâlhărie de la casa de amanet de pe B-dul Octavian Goga și la 17 zile după ce ar fi jefuit casino-ul de pe B-dul Independenței din municipiul Satu Mare.

https://www.facebook.com/zimbru.ovidiu/videos/2554781224585413/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.