Premii de mii de euro date unora dintre invitații la Street Music Festival 2019 (galerie foto-video)

Evenimentul Street Music Festival Satu Mare 2019 s-a încheiat cu o festivitate de înmânare a unor premii totale în valoare de câteva mii de euro (mai exact, 5000 de euro). Acestea se adaugă la cheltuielile de cazare, hrănire și transport (suportate, oficial, de sponsori).

Conform unui comunicat de presă al compartimentului Media al organizatorilor festivalului muzicii de stradă care s-a desfășurat în municipiul Satu Mare pe durata weekemd-ului trecut, ”ediția StreetMusic Festival din acest an a întrecut standardele edițiilor trecte nu doar prin lista invitaților internaționali și prin extinderea locațiilor, ci și prin numărul mult mai ridicat al publicului prezent format din local și turiști. În perioada 12-14 iulie, la cele șapte scene amplasate, au evoluat în municipiu invitați din toate colțurile lumii cu peste 120 de producții.

Pe durata întregului weekend, evoluțiile artiștilor au fost urmărite de un juriu al cărui președinte a fost Cezar Habeanu, câștigătorul StrretMusic Festival 2017.

În conformitate cu decizia juriului, marele premiu al festivalului în valoare de 2000 de euro a fost câștigat de jonglerul australian al  focului, Cris Blaze, evoluția căruia a uimit, pe bună dreptate, întreg publicul. Premiul al doilea, în valoare de 1000 de euro, a fost acordat echipei de clovni beatbox burlesc din Marseille care, îmbinând elementele circului clasic de divertisment cu mijloace teatrale, au adus momente amuzante publicului. Premiul al treilea, în valoare de 500 de euro, a fost acordat artistului din Slovacia,  Martin Harich.

Premiul publicului, în valoare de 1000 de euro, a fost câștigat de Moses Concas, câștigătorul Italy’s Got Talent 2016. Alte două premii în valoare de câte 250 de euro fiecare au fost acordate, în conformitate cu decizia juriului, formațiilor Varkoci din Slovacia, respectiv Autoportante din Italia, iar formația sătmăreană Cloud va fi delegat, în acest an, la StreetMusic Festival Veszprém. Grație firmei Torro Perro, cei mai buni percuționiști ai festivalului, Martin Harich, respectiv formația MEM, au fost recompensați cu câte un cajon confecționat la Satu Mare.

Partenerul principal StreetMusic Festival a fost Schlemmer Romania, una dintre cele mai importante companii sătmărene. ”

Festivalul a fost realizat cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Primăriei Municipiului Satu Mare, centrul comercial Aushopping, Tarr Beton și The Dome (complex hotelier aparținând, de fapt, tot concernului Tarr). Au mai fost implicate în organizarea evenimentului Ford West (dealer auto), Gotec Rom pentru lightmapping și Edmeea Trans pentru asigurarea transportului invitaților.

Următoarea ediție a StreetMusic Festival este preconizată pentru la anul, în perioada 11-12-13 iulie.

Sătmăreanul.net vă prezintă secvențe foto și video din prestația lui Cris Blaze, australianul care a câștigat – așa a decis un juriu necunoscut – premiul întâi cu o coroniță de 2000 de euro. După aceea puteți vedea și o secvență din spectacolul celor care au ocupat al doilea loc și au primit 1000 de euro.

Un fel de a te juca cu focul – Street Music Festival Satu Mare 2019

Invitatul australian de la Street Music Festival care a stârnit curiozitatea celor care au vrut să vadă cum se poate juca el cu focul – Street Music Festival 12 iulie 2019 Satu MareAlte amănunte veți putea afla pe www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Freitag, 12. Juli 2019

Artist australian înflăcărat – Music Street Festival Satu Mare 12 iulie 2019

Un invitat australian făcând giumbușlucuri înflăcărate (la propriu) în Centrul Nou la Street Music Festival – Satu Mare 12 iulie 2019Alte amănunte veți putea citi pe www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Freitag, 12. Juli 2019

Aceasta este trupa de pantomimă-beatbox care a câștigat locul doi.

antomimă hazlie pe Someș – Street Music Festival Satu Mare 13 iulie 2019

Număr combinat de pantomimă și beat-box pe scena-ponton de pe Someș, spre amuzamentul celor prezenți. Secvență din ziua a doua a Street Music Festival Satu Mare – 13 iulie 2019Amănunte aflați accesând www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Samstag, 13. Juli 2019

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.