Sătmăreni și copii dansând în centrul orașului. Reușita decentă a celei de-a doua zile la Street Music Festival (galerie video&foto)

Muzica mai săltăreț-energică sau discret-melancolică de prin părțile centrale ale municipiului Satu Mare i-a făcut pe sătmăreni să iasă ieri, în a doua zi de desfășurare a evenimentului Street Music Festival Satu Mare 2019, într-un număr semnificativ mai mare decât la debutul de vineri seara.

Atât la mica scenă improvizată ad-hoc în parcul din Piața Libertății, cât și la cele două de pe Aleea Corneliu Coposu sau la scena-ponton de pe malul drept al Someșului, atmosfera boemă – plină de culoare, muzică și relaxare – a fost întreținută cu câte o bere și însuflețită de bucuria copiilor care-și antrenau părinții într-0 parte sau alta în funcție de sunetele melodice care le păreau mai atractive.

Spre seară, chiar până după miezul nopții, au fost multe momente muzicale care pur și simplu le-au stârnit multor sătmăreni cheful de a dansa pe stradă, adică de a trăi clipa. Restul e poveste. Poveste din care înfățișăm și noi câteva secvențe video și foto.

Puteți cedea mai multe asemenea momente accesând pagina de facebook Sătmăreanul.

Antren și bună dispoziție în Centrul Nou – Street Music Festival Satu Mare 13 iulie 2019

Atmosferă de distracție și bună dispoziție în toată regula în centrul municipiului Satu Mare în ziua a doua a Street Music Festival Satu Mare 2019 Amănunte puteți afla accesând www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Samstag, 13. Juli 2019

Când. copil fiind, participi din plin la un spectacol – Street Music Festival Satu Mare 2019

Bucuria aceea frumoasă a inocenței care dansează… O fetiță fără inhibiții !!! Street Music Festival Satu Mare 2019 www.satmareanul.net

Gepostet von Sătmăreanul am Samstag, 13. Juli 2019

Happy dancing in the street.. Aseară în centrul Sătmarului în a doua zi a ceea ce este Street Music Festival 2019 – 13 iulie 2019

Gepostet von Sătmăreanul am Samstag, 13. Juli 2019

Sute și sute de sătmăreni savurând momente de relaxare pe muzica de miez de noapte – Street Music Festival Satu Mare 2019 – 13 iulie 2019

Gepostet von Sătmăreanul am Samstag, 13. Juli 2019

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.