Un sătmărean, la violentele proteste antichineze de la Hong Kong. Ce a putut să vadă (foto&video)

De mai multe săptămâni, sute de mii de oameni protestează aproape în fiecare zi la Hong Kong împotriva administrației comunistoide chinezești. Inevitabil, pe parcursul desfășurării unor astfel de mitinguri de revoltă, apar și violente represalii din partea forțelor de ordine. Așa se întâmplă oriunde pe planetă în astfel de cazuri, din nefericire.

Un sătmărean – Dorin Bereș, consilier superior la Primăria Satu Mare – a fost de față la una dintre aceste impresionante manifestații de protest de la Hong Kong, în seara zilei de 7 iulie 2019. Astfel, pe lângă faptul că a avut șansa, împreună cu familia sa, să poată admira acel exotic (pentru orice european) colț al lumii, Dorin Bereș a avut și ocazia de a putea filma în direct câteva secvențe din timpul desfășurării protestelor locuitorilor uneia din capitalele financiare mondiale, Hong Kong.

“Am văzut primul miting din istorie care s-a desfășurat pe teritoriul Chinei și nu in insula Hong Kong, acest miting ca și celelalte de altfel sint cenzurate in China și se face propaganda spunându-se ca aceste mitinguri sunt finanțate din exterior. Suna cunoscut , nu-i așa?”, a comentat pertinent sătmăreanul Dorin Bereș pe contul său de Facebook.

Hong Kong a fost cedat Republicii Populare Chineze la 1 Iulie 1997 după un secol de administrație britanică. Regimul comunist de la Beijing promisese să păstreze, pentru o perioadă de cel puțin 50 de ani, sis­temul distinct necomunist care funcționase în Kong Kong. După câțiva ani, conducerea comunistă a R.P. Chineze nu și-a respectat cuvântul. Primele proteste populare au izbucnit atunci când administrația chineză din Hong Kong urma să pună în aplicare o decizie de exilare în R.P. Chineză a deținușilor politici (cei care s-au manifestat public cu ostilitate la adresa comunismului chinez).

Gepostet von Dorin Beres am Sonntag, 7. Juli 2019

Gepostet von Dorin Beres am Sonntag, 7. Juli 2019

Gepostet von Dorin Beres am Sonntag, 7. Juli 2019

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.