Angajații de la FISC, total nemulțumiți că nu mai sunt funcționari cu statut special. Amenință cu reducerea activității

Până la apariția noului – și controversatului – Cod Administrativ, adoptat de guvern săptămâna trecută printr-o hulită ordonanță de urgență, mare parte din angajații Ministerului de Finanțe din teritoriu (inclusiv din Satu Mare) și de la nivel central erau, legal, funcționari cu statut special. Nu mai sunt. Și se simt extrem de afectați din această cauză. Astfel că amenință, mai voalat, că retragerea statutului special poate duce la… reducerea colectărilor de impozite și taxe. Cel puțin asta comunică SindFISC, cel mai mare sindicat din Ministerul de Finanțe, sindicat care are o filială județeană și în cadrul Agenției județene a finanțelor publice Satu Mare (cu strcturi în Negrești Oaș, Carei și Tășnad).

Redăm integral comunicatul de presă al SindFISC, semnat de președintele acestei structuri, Nicolae-Liviu Toader. (Intertitlurile aparțin redacției.)

”Pe fondul ultimelor evoluții privind modificările făcute de Guvern la forma inițială a Codului Administrativ, prin eliminarea prevederilor referitoare la acordarea statutului special pentru funcționarii Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și ai instituțiilor subordonate, Sindicatul Național Finanțe Publice SindFISC, organizație sindicală națională specializată în reprezentarea intereselor profesionale ale angajaților sistemului instituțional al MFP, își exprimă public nemulțumirea pentru modul în care un act normativ negociat, asumat și aprobat în ședința de guvern de săptămâna trecută, a fost modificat pe motiv de ”eroare de formulare”, conform declarațiilor oficiale ale Purtătorului de cuvânt. În acest context, SindFISC precizează că nu renunță la demersurile de determinare a decidenților abilitați să demareze procedurile de elaborare a Statutului Finanțistului și la prevederea referitoare la posibilitatea de a beneficia de statute speciale a structurilor MFP și a unităților subordonate.

Statutul special, considerat absolut necesar

Subliniem faptul că, în accepțiunea noastră, statutul la care facem referire este necesar activitatății desfășurate de angajații sistemului instituțional MFP întrucât activitatea desfășurată de o parte din funcționari presupune asumarea unor obligații specifice, suplimentar celor prevăzute în Statutul funcționarului public și a legislației conexe, precum: disponibilitate la timp de lucru prelungit, la deplasări frecvente în interiorul ariei normale de competență teritorială dar și în afara acesteia, ralierea funcționarilor la valorile și politicile fiscale promovate de stat. În plus, conform art 41, alin (3) din Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public ” măsurile speciale de protecție pentru funcționarii publici cu atribuții de control și inspecție, executare silită a creanțelor bugetare și pentru alte categorii de funcționari publici care desfășoară activități cu grad ridicat de risc profesional se stabilesc prin acte normative, la propunerea ANFP sau de către autorități și instituții publice, cu avizul ANFP…”, pot fi prevăzute în astfel de statute speciale.

Risc de demobilizare la Fisc

Atragem atenția că, modificările aduse proiectului de Cod administrativ și declarațiile repetate a unor oficiali pe această temă, au fost de natură să inducă, în rândul funcționarilor instituției, un nivel ridicat de așteptări cu privire la legiferarea reglementărilor expuse mai sus, iar renunțarea la aceste prevederi este de natură să creeze o stare de nemulțumire în rândul  angajaților sistemului instituțional MFP, fenomen ce poate genera o demobilizare a personalului în realizarea sarcinilor de serviciu, cu posibile consecințe negative asupra colectării impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat.”

sursa: comunicat SindFISC

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.