ACUZAȚII. Certeze, cea mai bogată comună din România, nu plătește nimic pentru apă-canalizare. Pentru că fură tot

Considerată de ani de zile drept cea mai bogată comună din România datorită sutelor de case impozante construite de majoritatea locuitorilor săi, comuna Certeze din județul Satu Mare este, se pare, și singura unitate administrativ-teritorială din România în care nu se plătește absolut niciun ban pentru apă și canalizare. Chiar deloc. De ani de zile. Iar autoritățile locale și locuitorii comunei sunt țintele acuzației de furt de apă.Pur și simplu.

Până în prezent, această stare de lucruri a fost trecută sub tăcere de toate autoritățile – județene și locale. Dar a ieșit la iveală când, în urmă cu câteva zile, un miros greu a început să polueze atmosfera comunei. Mirosul de toaletă publică neîngrijită.

‘’În realitate, mirosul vine exact din luxoasele proprietăți ale celor mai “europeni” cetățeni din Țara Oașului, lăsați fără apă curentă. Contactat telefonic, viceprimarul comunei, Ioan Aurel Ciorbă dă vina pe firma Apaserv Satu Mare, care ar fi responsabilă de alimentarea cu apa și canalizarea comunei. Astfel, după cum ne-a spus vicele, în toiul verii, mii de suflete care populează cele mai scumpe palate din Țara Oașului, vor trebui să stea nespălate, până miercuri, când Apaserv va termina de montat două vane noi pe conductele care alimentează cu apă localitățile Certeze și Huta Certeze. Oamenii nemulțumiți spun că aceste vane nu au fost montate cu adevărat niciodată sau, dacă au existat, nu au fost schimbate de 40 de ani, calitatea apei de la robinet fiind îndoielnică. Deseori, după un pahar de apă livrată de Apaserv, cetățenii ghinioniști s-au trezit că ronțăie și o gură sănătoasă de nisip. Conducerea Apaserv Satu Mare își cere scuze prin intermediul unui oarecare domn Sarca și dă de înțeles că nu ar fi avut altă soluție’’, scrie cotidianul.ro.

Ei bine, se pare că lucrurile nu stau chiar așa – sunt mult mai grave. Situația care a provocat grețosul disconfort igienico-olfactiv al locuitorilor comunei care este considerată de ani de zile ca fiind cea mai ‘’bocotană’’ din România ar fi provocaă de faptul că NIMENI din Certeze nu are contract cu Apaserv S.A. Satu Mare (furnizorul serviciilor de apă-canalizare pentru tot județul Satu Mare). Mai mult chiar,

Ioan Leitner – directorul general al Apaserv – a declarant în exclusivitate pentru SĂTMĂREANUL.NET că ‘’se poate spune că toți locuitorii din Certeze care nu au captări proprii de apă dar consumă apă s-au branșat illegal la conducta de aducție a Apaserv-ului prin care se alimentează orașul Negrești Oaș, ceea ce e furt de apă. Și asta e de ani de zile, nu de acum’’.

Ioan Leitner afirmă categoric: ’În Certeze nu furnizăm servicii de apă și canalizare, nu avem nici un abonat. Practic, în Certeze se fură apa Negreștiului. Apaserv a și formulat două denunțuri penale în acest sens, unul în urmă cu aproximativ trei ani când director general era Dănuț Stegerean, altul în urmă cu un an. Dar nu am nici un fel de informații referitoare la soluționarea lor, iar starea de lucruri a rămas neschimbată”.

Mai mult de atâta, directorul general al Apaserv declară că au fost inutile toate demersurile făcute în ultimii ani de Apaserv pentru ca Primăria Certeze și locuitorii acestei comune să intre în legalitate în ceea ce privește furnizarea serviciilor de apă-canalizare.

Casele oamenilor deloc săraci din Certeze care s-au racordat ilegal de ani de zile la rețeaua care deservește orașul Negrești Oaș au rămas fără apă deoarece ’Apaserv tocmai efectuează o reparație majoră – pe o distanță de 40 de metri – a conductei principale. Așa se explică și neplăcutul miros actual de care, culmea!, tot locuitorii care fură apa se plâng. Până terminăm lucrările, cam până vineri, cei din Certeze ar face bine să încheie contracte cu Apaserv’’, concluzionează Ioan Leitner.

Contactat de SĂTMĂREANUL.NET, primarul comunei Certeze, Petru Ciocan, neagă vehement faptul că ar fi vorba de furt de apă, susținând că este în curs aprobarea pentru un proiect de investiții de 26 de milioane de lei care va asigura apa și canalizarea în toate localitățile (Certeze, Huta Certeze și Moișeni). Recunoaște, însă, senin că ’noi contracte cu Apaserv nu avem. Apa s-a băgat în comună încă din 1984, pe vremea când furnizarea era administrată de stat. Conductele au rămas. În urmă cu câțiva ani, când am vorbit cu ei, cei de la Apaserv mi-au spus că nu pot să ne vândă apă brută, atât. De altfel, și eu mi-am legat casa la rețeaua de apă și canalizare atunci când mi-am terminat de construit casa’’.

Întreaga situație descrisă va face azi obiectul unor discuții între conducerea Apaserv Satu Mare, Primăria Certeze și conducerea Consiliului Județean Satu Mare – potrivit declarației lui Petru Ciocan.

3 Comentarii la "ACUZAȚII. Certeze, cea mai bogată comună din România, nu plătește nimic pentru apă-canalizare. Pentru că fură tot"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.