Primarul Kereskényi a discutat la Cluj cu studenții sătmăreni să-i readucă în Satu Mare. Nu se știe cu ce rezultat concret

Într-un comunicat de presă purtând titlul ”Bursa de joburi a fost atractivă pentru tineri și pentru companii”, sătmărenilor li se aduce la cunoștință că o nouă ediție a bursei de joburi “Satu Mare te așteaptă acasă”, proiect inițiat și organizat de Primăria Satu Mare, a avut săptămâna trecută la BT Arena Cluj.
”Inițiativa, demarată în anul 2017, își propune să îi atragă pe studenți către angajatorii sătmăreni, odată ce își încheie studiile universitare. Ținând cont de situația actuală de pe piața muncii,
acest proiect dorește să ofere tinerilor motivația profesională pentru a se întoarce în orașul lor natal.

Proiectul Primăriei Satu Mare a fost preluat în acest an și de Consiliile Județene Bihor, Harghita și Primăria Sfântu Gheorghe, care au organizat la Cluj o acțiune comună, având sloganul ”Hai Acasă”.
Peste 150 de studenți sătmăreni, care doresc să-și construiască o carieră în orașul din care au plecat, au putut intra în contact direct cu cele mai mari companii din Satu Mare, dar și să discute cu primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskényi, despre proiectele de dezvoltare a orașului nostru.


Primăria Satu Mare mulțumește participanților, deopotrivă tinerilor și companiilor partenere pentru implicare. Pe pagina evenimentului participanții au la dispoziție un formular online pentru a-și exprima opiniile și a face propuneri pentru ediția 2020.”

Am redat integral comunicatul de presă. Din păcate, în comunicat nu există nicio o referire (sau, după caz, precizare) la rezultatele concrete ale discuțiilor purtate de primarul municipiului Satu Mare, Gabor Kereskényi, în timpul demersului său – lăudabil, dealtfel – de la Cluj Napoca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.