Accident grav între Ardud și Mădăras. S-a dat cu mașina peste cap

O femeie, de 43 de ani, a suferit vătămări corporale în urma unui accident rutier care a avut loc, ieri, 13 iunie a.c., între localitățile Ardud și Mădăras.

La data de 13 iunie a.c., în jurul orei 21.45, polițiștii din cadrul Poliției oraș Ardud au fost sesizați despre faptul că pe DN 19 A, între localitățile Ardud și Mădăras, a avut loc un accident de circulație.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 43 de ani, din localitatea Ardud, conducând un autoturism pe direcția Ardud – Mădăras, la efectuarea manevrei de depășire a unui autovehicul a pierdut controlul asupra direcției de mers părăsind partea carosabilă, răsturnându-se pe câmp în partea stângă a direcției de mers.

În urma evenimentului a rezultat rănirea conducătoarei auto, acesteia fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.