Sărbătorirea Zilelor Orașului Satu Mare a debutat în 24 mai cu începere de la ora 19 printr-un mic concert simfonic al orchestrei Filarmonicii sătmărene pe scena din centrul municipiului. După aceea, trupa Bosquito – căreia i s-a alăturat Ovidiu Lipan Țăndărică – a făcut un bine ritmat antrenament cu sătmărenii prezenți în număr crescînd în fața scenei. Adică i-a pregătit cumva pentru cel mai așteptat, poate, eveniment al acestei ediții a Zilelor Orașului: recitalul lui Goran Bregovici &The Wedding and Funeral Band. Peste 4500 de sătmăreni – după aprecieri neoficiale ale jandarmilor prezenți – au cântat împreună cu îndrăgitul artist, au dansat (atâta cât se poate dansa într-o mare înghesuială) și au trăit intens emoțional fiecare clipă a acestui spectacolul de pe scena sătmăreană până la miezul nopții.





