”Parada Florilor” – copiii sătmărenilor dau o superbă lecție autorităților locale (galerie foto)

 

 

Azi, 18 mai , la Satu Mare s-a desfășurat deja tradiționala (fiind la cea de-a XI-a ediție) ”Paradă a Florilor” – un eveniment organizat în principal de Agenția de Protecția Mediului  cu scopul declarat nu doar de a accentua conştientizarea comunităţii sătmărene privind necesitatea vitală de mai multe spaţii verzi în municipiu, ci și valorificarea  – măcar în planul esteticii urbane – a deșeurilor (îndeosebi a anvelopelor uzate). Au participat aproximativ 200 de sătmăreni, cei mai mulți venind cu copiii lor, mulți dintre aceștia fiind de vârsta grădiniței (sau chiar mai mici). Plus elevi de gimnaziu – de la școala ”Bălcescu-Petofi”. Firesc, nu au lipsit nici liceeni (un grup destul de consistent fiind cel al Colegiului ”Ioan Slavici”).

În schimb,nu prea s-au văzut urme de reprezentanți ai autorităților locale (adică fix cele care ar trebui să asigure sătmărenilor extinderea spațiilor verzi). Nici politicieni nu au fost – cu excepția liderilor ALDE Satu Mare, Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef, care au fost prezenți la linia de start din Grădina Romei și apoi s-au eclipsat pe parcurs.  ”Parada Florilor” s-a încheiat cu o frumoasă scriere cu flori a numelui municipiului Satu Mare.

dav

Redăm în continuare desfășurarea evenimentului, pas cu pas. Cu fotografiile de rigoare. Oricum, galerie foto cu zeci de poze puteți găsi pe pagina noastră de Facebook accesând  https://www.facebook.com/satmareanul/ .

”Parada Florilor” de la Satu Mare a început la ora 10, în Grădina Romei. Ințial, au fost prezenți doar câteva zeci de sătmăreni.

 

Elisabeta Bekessy – director al Agenției de Protecția Mediului Satu Mare – a depus, în semn de omagiu din partea sătmărenilor, o coroană de flori la monumentul lui Kiss Gedeon (creatorul parcului dendrologic din Grădina Romei).

Cu mica și inimoasa trupă de toboșari condusă de Cserey Csaba (”Csapcsi”) în frunte, urmați imediat de grupul de majorete al Școlii gimnaziale din Vetiș, sătmărenii au pornit spre Centrul Nou. Liderii sătmăreni ai ALDE, Adrian Ștef și Ovidiu Silaghi, erau încă printre ei (n-au ajuns până la finalul traseului).

 

 

Reprezentanții Poliției Rutiere, ai Poliției Locale și ai Jandarmeriei au asigurat buna desfășurare a evenimentului.

Carul floral alegoric a fost realizat cu sprijinul Asociației Caiac Smile Satu Mare și al Electrolux Satu Mare (gest frumos al acestora din urmă, chiar dacă nici vorbă să spele astfel prea curând impresia mizerabilă pe care conducerea acestei fabrici a lăsat-o în timpul greevei salariaților lor – dar asta e o cu totul altă poveste, acum fiind vorba exclusiv despre flori, copii superbi și grija pentru mediu).

Câțiva  muncitori de la Florisal stăteau și se uitau la principalul car floral alegoric al evenimentului.

După ce au ajuns la partea de dig de lângă Palatul Administrativ, copiii sătmărenilor au fost primii care au început să depună  mici ghivece de flori în anvelopele uzate și vopsite cu alb, anvelope așezate în așa fel încât să ”inscriționeze” pe latura digului numele municipiului Satu Mare. Poate că, văzându-l scris atât de frumos, autoritățile locale chiar vor face în așa fel încât întregul oraș să fie mai frumos, nu doar numele lui scris cu flori. Dacă nu de altceva, măcar pentru viitorul copiilor sătmărenilor. Cei care, azi, le-au dat un exemplu impresionant.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.