Viorica Dancila: adevărații români sunt oamenii harnici și respectuoși, care se mândresc cu țara lor. Nu jignirile, nu huiduielile ne fac mai buni romani

Premierul Viorica Dăncilă a susținut duminică un discurs fulminant pe scena celei de-a 63-a ediții a Festivalului Sâmbra Oilor, care a adunat pe dealul de la Huta Certeze din Țara Oașului mii de oșeni și invitați de-ai lor.

”Mă bucur să fiu azi în mijlocul dvs, români adevărați, oameni ospitalieri, cu bun simț, oameni care știu să respecte și de aceea sunt respectați. Am venit în județul dumneavoastră pentru a vorbi despre realizări pe fonduri guvernamentale. Pentru că nu există localitate în Satu Mare, nu există localitate în Țara Oașului, care să nu fi beneficiat de fonduri de la Guvernul României. Fie că vorbim de PNDL 1, de PNL 2, de Fondul de Dezvoltare și Investiții, toate acestea aduc progres, aduc beneficii localităților dvs. Iar noi, Guvernul României, vrem ca fiecare localitate din România să se bucure de dezvoltare, să punem împreună cărămidă cu cărămidă și să dezvoltăm fiecare comunitate, fiecare județ, să dezvoltăm România. În fond asta este important pentru creionarea viitorului României și a românilor”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Oaspetele le-a promis oșenilor că ”vom pune bazele unei centuri ocolitoare pentru Țara Oașului”.

”Înainte să vin aici vorbeam cu doamna primar Aurelia Fedorca și îmi spunea: s-au făcut investiții, ați venit cu foarte mulți membri ai Guvernului, s-a făcut centura ocolitoare la Carei, se lucrează la centura ocolitoare la Satu Mare – și acum vom pune bazele unei centuri ocolitoare pentru Țara Oașului pentru că știm că este important pentru zona dumneavoastră”, a susținut Viorica Dăncilă.

Premierul și-a continuat discursul vorbind despre credință și adevărații români.

”Dragi români, adevărați români, înainte să vin aici am mers la Biserică și preotul ne-a vorbit foarte frumos despre credință: Credința în Dumnezeu, credința că binele învinge întotdeauna răul, credința că oamenii adevărați, românii adevărați sunt oameni harnici cum sunteți dumneavoastră în această regiune. Oameni care fac cinste acestei zone, oameni care au dus renumele României în diferite colțuri ale lumii, unde sunt respectați pentru hărnicia lor, pentru modul în care au dus tradițiile și obiceiurile din această frumoasă zonă a țării. Despre credința că nu jignirile, nu huiduielile ne fac mai buni români. Despre credința că adevărații români sunt oameni care își bazează atitudinea pe argumente. Despre credința că violența verbală, violența fizică nu ține loc de argumente și nu este specifică poporului român.

Adevărații români sunt oamenii care poartă în suflet tricolorul, sunt oamenii harnici, oamenii respectuoși, oamenii care sunt mândri că sunt români, oameni care se mândresc cu țara lor, cu județul lor. Oamenii care îi respectă pe cei cu ghiocei la tâmple și oamenii care vor să construiască un viitor mai bun pentru copiii noștri.

Eu ca prim-ministru cred în acești români și cred că acesta este viitorul nostru, acesta este viitorul României”, a declarat premierul Dăncilă în aplauzele a sute de oșeni care scandau România.

În final, premierul i-a felicitat pe oșeni pentru că duc mai departe tradițiile și obiceiurile.

”Vreau să vă felicit pentru că duceți mai departe tradiția, obiceiurile, cântecele și portul nostru popular. Sunteți un exemplu pentru mulți și sper că cei care nu au învățat nimic și se comportă în mod neadecvat la o sărbătoare atât de frumoasă să învețe de la dvs ce este respectul și ce înseamnă să fii un bun român.

Oameni buni, sper să vă alăturați Guvernului României și împreună, de la cel mai mic la cel mai mare, să creionăm un viitor bun pentru români și pentru România. România nu mai pot aștepta, România vrea un viitor mai bun acum! Pentru că am așteptat destul și cred că acest lucru îl putem face noi toți prin întoarcerea la bunul simț, la tradiții, la românul adevărat”- și-a încheiat discursul Viorica Dăncilă în aplauzele a sute de oșeni care scandau ”România! România! ”

Viorica Dăncilă a fost primită duminică în aplauze, cu pâine și pălincă, pe dealul de la Huta Certeze, unde se desfășoară a 63-a ediție a Festivalului Sâmbra Oilor.

”Sunteți oameni ospitalieri, gospodari, care ne-ați primit cu multă căldură. Ăsta este spiritul românesc. Pălinca e bună, spunea cineva că în zonă este considerat medicament, și vă asigur că noi susținem acest produs tradițional”, a declarat premierul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.