Vezi mesajul prefectului Darius Filip cu ocazia Zilei de 9 Mai

“Sărbătorim astăzi, 9 mai, trei evenimente care au influențat major, direct sau indirect destinul națiunii noastre. Deși cu episoade dramatice, parcursul României în Europa și în lume este parcursul unei națiuni de învingători.

La puțin timp de la realizarea primei Uniri și crearea statului modern român de către Alexandru Ioan Cuza, România a ajuns din nou în cumpăna puterilor vremii. Proclamarea independenței statale la 9 mai 1877 a fost o încununare a strădaniilor și măiestriei politice a marilor români ai acelor vremuri. „Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare” declara, memorabil, Mihail Kogălniceanu în acea zi în Parlamentul României. Independența a fost consfințită pe câmpul de luptă de bravii eroi ai Armatei Române, punându-se astfel capăt suzeranității otomane.

9 mai 1945 este ziua în care Aliaţii au obţinut victoria împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, punând astfel capăt celei mai tragice conflagraţii din istoria continentului european.

La o distanță de numai 5 ani, adică 9 mai 1950 istorica declaraţie a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, adică bazele primei cooperări transeuropene este cel de-al treilea eveniment sărbătorit azi și care, alături de celelalte a marcat istoria întregii Europe.

Suntem datori și rămânem obligați să mulțumim celor care, pas cu pas, generație după generație, pe câmpul de luptă, capabili de sacrificiul suprem, dar și celor care pe calea dialogului și a diplomației, cu viziune și deschidere universală au adus România unde este acum. Trăim cea mai fastă perioadă a istoriei poporului român, suntem stat unitar independent, puternic și mândru în lume.

Mulțumim, eroi ai neamului românesc,

La mulți ani, România!

La mulţi ani, Europa! ” – a transmis prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip cu ocazia zilei de 9 Mai – Ziua Independenței, Ziua Uniunii Europene, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al II-lea Război Mondial.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.